Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea: "Copiii trebuie ajutați să nu renunțe la școală și să nu se mai culce flămânzi"

Gabriela Firea: "Copiii trebuie ajutați să nu renunțe la școală și să nu se mai culce flămânzi"

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, declară că ţine foarte mult la modificarea și completarea actualei legi privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Gabriela Firea: "Copiii trebuie ajutați să nu renunțe la școală și să nu se mai culce flămânzi"
Sursa foto: Captură Antena 3
de Silvia Preda    |    15 Feb 2022   •   20:08

"Copiii merită întreaga noastră preocupare și pentru interesul lor voi consuma orice gram de energie. Pe lângă alocații mărite, copiii din familiile cu situație materială la limită, cu risc de abandon, copiii care trăiesc în medii violente, trebuie ajutați să nu renunțe la școală și să nu se mai culce flămânzi.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse acordă o atenție deosebită și copiilor ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate, în minister fiind o direcție care se ocupă strict de problemele acestor copii.

M-am întâlnit cu Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse are un partener de încredere pentru a schimba în bine viața copiilor din țara noastră.

Salvați Copiii România se bucură de o experiență recunoscută în domeniul protecției copilului, iar despre lupta Gabrielei Alexandrescu pentru a salva viețile copiilor mai puțin norocoși nu trebuie să spun eu prea multe. Îi mulțumesc pentru deschiderea cu care a venit către mine și echipa mea și sunt sigură că vom face împreună lucruri importante.

Printre proiectele despre care am discutat se numără Observatorul Național al Copilului, prima bază de date la nivel național cu privire la situația copiilor aflați în situații de risc, și proiectul de închidere a centrelor de plasament rămase în țară.  Avem aproape 50 de milioane de euro fonduri nerambursabile incluse în PNRR și orice sugestie este binevenită din partea unor specialiști cu experiență.

Țin foarte mult la modificarea și completarea actualei legi privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Am discutat cu Gabriela Alexandrescu și despre celebrele ore de educație sanitară din școli. Colegii mei din ANPDCA au reformulat articolul care a stârnit o întreagă dezbatere publică și intenția noastră este acum mai clară", a transmis ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea copii probleme
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close