Geoană a precizat că a avut o discuţie telefonică, marţi dimineaţă, cu premierul Emil Boc, în cursul căreia i-a imputat acestuia că argumentele pentru revocarea lui Nica sunt inacceptabile.
El a spus că decizia PSD este ca miniştrii social-democraţi să-şi prezinte demisia de onoare dacă Nica este revocat.
?Este responsabilitatea primului ministru şi a preşedintelui României pentru acest moment nedorit în care aruncă România. Am comunicat oficial primului-ministru că noi considerăm că motivele de revocare complet neserioase şi nefondate. Solicitarea de a numi un interimar din partea noastră nu schimbă cu nimic decizia noastră. Reiterăm decizia noastră şi miniştrii noştrii sunt pregătiţi ca imediat după revocare să facă gestul de onoare de a demisioan din guvern? a precizat Geoană.
Mircea Geoană a reluat afirmaţiile potrivit cărora în spatele demersului lui Boc de revocare a lui Nica se află preşedintele Traian Băsescu, iar motivaţia gestului este electorală.
?Principala responsabilitate îi revine direct celui care a instigat această situaţie, liderului care a distrus 3 guverne cu mâna proprie. În acest moment responsabilitatea pleacă de la Boc către cel care a provocat toată situaţia? a conchis Geoană, indicându-l pe Traian Băsescu.
Liderul PSD a arătat că i-a trimis astăzi, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care îi cere să se achite de obligaţiile consituţionale privind funcţionarea instituţiilor şi îi solicită să oprească criza politică ce poate izbucni din remanierea lui Dan Nica.
"Astăzi, atenţia opiniei publice se îndreaptă în mod legitim spre Palatul Cotroceni. Sunteţi cel care l-a propus şi l-a girat pe Emil Boc ca premier al Guvernului României. Din punct de vedere instituţional, sunteţi responsabil pentru orice decizii, bune sau rele, adoptate de premierul pe care l-aţi propus. De asemenea, sunteţi cel care l-a adus pe Emil Boc în politică, l-a ajutat să câştige fotoliul de primar al Clujului şi l-a sprijinit pentru funcţia de preşedinte PDL, partid care vă susţine în campania electorală. Este evident faptul că în spatele propunerii lui Emil Boc stau intenţii şi raţiuni electorale de care nu sunteţi deloc străin", se arată în scrisoare.
Citeşte scrisoarea transmisă de Mircea Geoană preşedintelui Traian Băsescu (pdf)
Marius Vulpe, Antena3.ro
Ştiri video recomandate