Antena 3 CNN Politică Guvernul îşi asumă răspunderea luni, la ora 16:00. Moţiunea de cenzură, depusă a doua zi

Guvernul îşi asumă răspunderea luni, la ora 16:00. Moţiunea de cenzură, depusă a doua zi

Guvernul îşi asumă răspunderea luni, la ora 16:00. Moţiunea de cenzură, depusă a doua zi
Sursa foto: Camera Deputaþilor
02 Iun 2010   •   15:40

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au decis miercuri după discuţia cu premierul Emil Boc, ca în ziua de luni, 6 iunie, să fie fixată angajarea răspunderii Guvernului pe legile care reglementează măsurile de austeritate convenite cu FMI, susţin surse parlamentare. Şedinţa de plen reunit va avea loc la ora 16:00. Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că a participat "cu bună credinţă", timp de două ore, la şedinţa Birourilor Permanente al Camerei Deputaţilor şi Senatului şi că aşteaptă de la acestea să stabilească un calendar al asumării răspunderii.

Membrii celor două Brirouri Permanente au decis astfel să dea curs solicitării premierului Emil Boc de a fixa un calendar strâns al angajării răspunderii, deşi, aşa cum afirmă Geoană, au fost mulţi parlamentari care s-au opus aplicării acesteor legi pe motiv că ar sărăci mai mult românii decât să-i ajute.

"Am răspuns acestei invitaţii, deşi din punct de vedere legal şi constituţional nu aveam niciun fel de obligaţie de a participa la această şedinţă. Am participat cu bună credinţă şi eu cred că a fost o discuţie constructivă, în care am răspuns timp de două ore la toate întrebările membrilor Biroului Permanent cu privire la procedura asumării răspunderii şi nu numai, cu privire la diverse alte probleme, de natură economică, socială şi politică din România", a precizat la final şedinţei conducerii parlamentului, premierul Emil Boc.

El a arătat că speră că Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor avea "aceeaşi abordare de a nu tergiversa" procedura asumării răspunderii în Parlament.

"Aştept ca Birourile Permanente să stabilească un calendar strâns al asumării, astfel încât această procedură constituţională şi legală să fie îndeplinită", a adăugat premierul Boc.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a precizat că s-a stabilit ca până vineri, la ora 20.00, parlamentarii să poată depune amendamente la cele două legi pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea.

Guvernul "are răgaz" ca până luni, la ora 12.00, să evalueze amendamentale care vor fi depuse şi să decidă pe care le reţine, a mai arătat Geoană. Tot luni, la ora 16.00, Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru primul text de lege, iar la ora 17.00 urmează să-şi angajeze răspunderea pentru al doilea text.

În aceste condiţii, moţiunea de cenzură ar putea fi depusă marţi, urmând ca la trei zile de la lecturarea în plen să fie votată, a mai arătat Geoană.

"În condiţiile în care în care şi la Senat şi la Camera Deputaţilor, la diverse voturi s-au observat mutaţii interesante şi mişcări de trupe aş spune că, nu îndrăznesc să sper la ce s-a întâmplat la precedenta moţiune în 2008, dar e clar că Guvernul este legat de un fir de aţă. (...) Zarurile sunt aruncate, în această clădire, uneori privită cu suspiciune, se va decide soarta a milioane de oameni din această ţară", a mai afirmat preşedintele Senatului.

Antena3.ro

×
Parteneri
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
x close