Antena 3 CNN Politică Ioan Oltean o acuză pe Andronescu de politizarea conducerii şcolilor şi cere demiterea acesteia

Ioan Oltean o acuză pe Andronescu de politizarea conducerii şcolilor şi cere demiterea acesteia

 Ioan Oltean o acuză pe Andronescu de politizarea conducerii şcolilor şi cere demiterea acesteia
Sursa foto: Ioan Oltean
04 Sep 2009   •   15:29

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a solicitat, vineri, Ecaterinei Andronescu să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei, acuzând-o de "politizarea" învăţământului românesc. El a cerut şi premiwerul Emil Boc să o revoce din funcţie în cazul în care ministrul social-democrat nu va recurge la acest gest. Andronescu este învinuită de oficilul democrat-liberal că a politizat inspectoratle judeţene, schimbând garnitura de inpectori cu oameni afiliaţi sau fideli PSD.

Politizarea inspectoratelor şcolare, în era Andronescu

"Îmi amintesc că în anii 2000-2004 a avut loc o PSD-izare a învăţământului românesc. Se pare că în era Ecaterina Andronescu trăim din nou acelaşi fenomen. Suntem în posesia unei strategii pusă la cale de PSD, care vizează politizarea acestui domeniu atât de important, o politizare cu paşi repezi, cu presiuni, cu şantaj, cu ameninţări, pentru a-şi pregăti o bază de electorat favorabilă la alegerile din noiembrie anul acesta. Este o strategie la nivel naţional, iar la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud se aplică poate mai aprig", a declarat Ioan Oltean.
Vicepreşedintele PDL a dat ca exemplu acţiunea de"politizare a învăţământului" de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde instituţia este condusă de un inspector general neutru (Stela Todea - n.r), "dar face politica PSD".
"Mai avem doi inspectori general-adjuncţi membri ai PSD şi specializaţi în manifestări KGB-iste şi un ministru secretar de stat, Adriana Doina Pană (PSD), care încurajează şi susţine asemenea manifestări. S-au schimbat foarte mulţi directori, unii apolitici, alţii din formaţiuni politice altele decât PSD, oameni valoroşi, numiţi pe criterii de competenţă, cu membri marcanţi ai PSD. Până în acest moment, niciun director sau inspector numit la ISJ nu este fără apartenenţă politică", a declarat Ioan Oltean.

Şcoli şi licee, pe răbojul PSD

Deputatul PDL a mai arătat că acţiunea de politizare a minitrului a afectat şi conducerea şcolilor şi liceelor, fiind înregistrate mai multe cazuri în care directorii de şcoli au fost schimbaţi cu fideli PSD. Astfel, la la Liceul "Petru Rareş", Miron Costel, director fără apartenenţă politică, a fost schimbat cu un membru PSD.
La Grupul Şcolar "Henri Coandă", fostul director Ioan Timar ar fi fost schimbat cu un membru PSD, iar directorul Şcolii "Grigore Silaşi" din Beclean a fost, de asemenea, schimbat cu un membru PSD.
La Liceul Agricol şi la Şcoala "Liviu Rebreanu" din Beclean se fac presiuni ca directorii să îşi dea demisia, mai susţine Ioan Oltean, în timp ce asupra directorului Grupului Şcolar din Lechinţa, Alexandru Gherman, s-au făcut astfel de presiuni şi, pentru că nu a vrut, i s-a dat calificativ "nesatisfăcător".
Ioan Oltean a mai spus că, după ce Andronescu nu va mai conduce MECI, PDL va "reface învăţământul cum a fost, cu oameni neangajaţi politic".
"Nu se poate să politizăm învăţământul. Dacă doamna Andronescu va fi revocată, şi eu sper să fie, va fi un ministru apolitic. Deocamdată PSD nu are prim-ministru, iar revocare o face primul ministru, nu o face Mircea Geoană", a adăugat Ioan Oltean.
Antean3.ro

×
Subiecte în articol: demitere şcoli licee
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close