Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: România e gata să împărtăşească Bulgariei experienţa pe care o are în combaterea corupţiei

Klaus Iohannis: România e gata să împărtăşească Bulgariei experienţa pe care o are în combaterea corupţiei

Klaus Iohannis: România e gata să împărtăşească Bulgariei experienţa pe care o are în combaterea corupţiei
28 Iun 2017   •   12:01

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România este gata să împărtăşească Bulgariei din experienţa pe care o are în ceea ce priveşte combaterea corupţiei.

„Am exprimat interesul comun pentru continuarea relaţiilor economice, cu accent pe energie şi transporturi. Asigurarea securităţii energetice constituie o prioritate pentru ambele ţări. Am discutat despre pregătirea preşedinţiilor UE: Bulgaria, în 2018, noi, în 2019. Susţinem o Uniune puternică, aproapiată de cetăţeni, care asigură securitatea internă şi externă şi prosperitatea cetăţenilor. Am salutat interesul preşedintelui Radev în domeniul statului de drept, arătând că România este gata să împărtăşească Bulgariei experienţa din domeniul luptei anticorupţie. Am abordat provocările din zoa Mării Negre”, a declarat Klaus Iohannis.

La finalul discuţiilor oficiale cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şeful statului român a precizat că a discutat cu omologul său de la Sofia despre vizita pe care a efectuat-o la Washington, despre interesul comun pentru o relaţie transatlantică puternică, dar şi despre provocările din zona Mării Negre.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close