Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, primul interviu după victoria în fața ”puciștilor”: După o asemenea perioadă neagră, trebuie să dai o amnistie

Liviu Dragnea, primul interviu după victoria în fața ”puciștilor”: După o asemenea perioadă neagră, trebuie să dai o amnistie

Liviu Dragnea, primul interviu după victoria în fața ”puciștilor”: După o asemenea perioadă neagră, trebuie să dai o amnistie
23 Sep 2018   •   22:06

Liviu Dragnea a venit duminică, la Ediția Specială moderată de Mihai Gâdea și Mircea Badea, pentru primul interviu după ședința CExN de vineri.

Iată principalele sale declarații:

”La baza partidului a fost o mișcare foarte puternică, în primul rând de susținere la adresa mea, apoi o reacție violentă la astfel de cereri”

”S-a vorbit despre managementul partidul. Nu am câștigat singur alegerile, a câștigat partidul, condus de mine. Un management eficient. S-a vorbit de decizii luate împreună cu un grup mic. Nu au reușit să îmi spună una. Se discută ore în șir, deciziile le iau miniștrii, unde e atitudinea dictatorială”

”Nu am aflat la ce sondaje s-a făcut referire. Nu a arătat nimeni. Știu că suntem undeva la 30-35%, iar eu sunt sub scorul partidului. Așa era și în 2016, iar PSD a câștigat cu un scor istoric”

”Planul e străveziu, trebuie să ai doar răbdare, să pui piesele de puzzle pe masă (n.r. - un plan de a da jos Guvernul). Preluarea președinției Consiliului de către România înseamnă preluarea de către premierul Viorica Dăncilă. S-a decis ca premierul să gestioneze aceste lucruri. Cu acest premier intrat în 2019, nu mai poate fi dat jos, nu mai poate fi constestat și vorbim de un an electoral 2019. Miza uriașă sunt prezidențialele. Înseamnă dorința lui Klaus Iohannis de a avea niște servicii care să se joace prin Justiție, să protejeze, să amenințe, să șantajeze. Înseamnă un an în care rezultatele noastre, chiar dacă vă plictisesc discuțiile acestea, rezultatele vor fi și mai evidente, dacă se poate spunea așa. Iohannis ar putea ajunge să spună votați-mă pe mine, nu am făcut nimic bun, am făcut rău. Un contracandidat al nostru, sper să fie unul comun, se poate prezenta ca un garant al acestei creșteri economice și al unei bunăstări pentru români”

”Nu avem ce face decât să continuăm. Cu legile, cu acțiunile guvernamentale. Eu nu am rețineri după ziua de vineri, dar nici nu mai am răbdare, nici nu mai vreau să apară astfel de situații. Dacă și după acest răspuns din partea partidului...abia atunci putem vorbi de rea-credință”

”Au fost colegi care m-au certat, tocmai că nu am fost o mână de fier. Am delegat atribuții și informal, a dus la o comunicare mai grea a mea cu restul partidului, ocupându-mă de unele chestiuni extrem de importante, unele vizibile, altele nu, dar care au generat rezultate. Nu se va mai întâmpla”

”Directorul SRI are atribuții foarte importante, are puterea maximă în SRI. Nu poate încălca regulile, dar cei de acolo nu pot trece peste director. Coldea, Dumbravă, Ciocârlan, de oricine vorbim, ce s-a întâmplat acolo a fost aprobat de Maior”

”Fotografiile sunt atacul lui Maior. Ponta e poștașul. Nu poate să fie doar asta, toate relațiile, toate informațiile, bine nu știu ce informații ar putea fi... Am vorbit și despre ultima poză din colecția SRI sau SRI-DNA, era un coleg care voia să spun ce era cu ea. Cred că era ziua SRI, pe canapeaua aia au stat mulți. Kovesi, Ponta, Dîncu (...) N-am fost șase inși care să stăm câteva ore, cred că au fost 100 de inși. Sigur nu era Botoș cel cu spatele, nu îmi amintesc cine. În capul mesei era ori Sebi Ghiță, ori Ponta. Asta este o bucățică din spațiul ăla uriaș de acolo”

”Se vorbea și de fotbal, se vorbea și de politică, fiecare ce îl interesa pe el”

”Deocamdată în mandatul în care noi conducem, Kovesi a plecat. Să arate ce cu pozele astea?”

”Nici mie nu îmi place de toți din partid. Dar asta nu înseamnă că nu putem să colaborăm sau că eu trebuie să blochez o lege pentru că e un demers al nu știu cui”

”Legat de remaniere va fi o discuție foarte serioasă și foarte dură. Nu mai poate fi un ministru membru al Guvernului, dacă nu știe să comunice. Eu m-am săturat să fiu paratrăsnet. Sunt miniștri care fug de semnătură, care au delegat. Va fi unul sau altul, discuția va fi foarte serioasă și foarte sănătoasă”

”Aș vrea să vă spun motivația pentru amnistie și grațiere. Intră în contradicție cu ce spunea domnul Toader și cel care spune că ar fi un act de clemență. Eu consider a fi un act de dreptate. Vorbim de procese la mii de oameni pe probe false, protocoale. Cum să acordăm clemență unui om care a fost condamnat nevinovat? Că trebuie dată prin OUG, că trebuie adoptată prin Parlament, ceva trebuie făcut. Nu putem doar să constatăm toate abuzurile, sper că o să mai iasă la iveală. Spuneau în scrisoarea aia că de asta reprezint o vulnerabilitate pentru partid, că nu se poate vorbi despre asta. Am mai spus, dacă nu mai exist, Iohannis, #rezist, toți acești oameni odioși vor spune că legile justiției sunt bune?”

”Vor să mă bage la pușcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că președinții completelor sunt repartizați aleatoriu. ÎCCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”

”Nu mai exist io, o oră nu mai sunt, stingem lumina. Continuați discuția despre amnistie. E necesară sau nu? Bun, să dea cu excepția lui ăla. Dar ce facem cu sutele de judecători care au dosare la DNA? Dacă nu se șterg, cum avem garanția că ei judecă cum le dictează conștiința? Dacă dosarele dispar, dincolo de mine, dincolo de alți oameni politici, oameni de afaceri distruși, îi dăm la o parte pe toți. Măcar pentru judecătorii care sunt în continuare presați și intimidați”

”După o asemenea perioadă neagră, trebuie să dai o amnistie. Nu cred că s-a inventat un alt instrument prin care cei nevinovați să scape de această nenorocire. Nu zic să o dea mâine, pot să nu o dea deloc, dar la un moment dat va trebui. La fel și o  amnistie fiscală. Nu spun să nu mai plătească hoții, dar sunt companii care nu mai pot participa la licitații. Toate aceste lucruri trebuie analizate și discutate foarte deschis. Eu nu am început această luptă în ideea că o să dăm amnistie”

”Am fost demonizat, am fost vopsit în culorile iadului, nu că sunt de neînlocuit, dar dacă am dispărut, temerile care reapar, atunci se pregătește o restaurație mult mai dură. Vor să construiască un sistem mai puternic, mai ermetic”

”Doamna Firea spunea despre Irina, despre iubita mea, că ea conduce Guvernul. Sunt mai multe doamne, am aflat astăzi, spuneau prin ministere: sunt Irina și vreau asta și asta”

”Discutăm despre o adunare neautorizată. Un miting neautorizat este un miting nelegal și când apar violențe, forțele de ordine intervin să restabilească ordinea. Cei care au provocat violențe, sunt cercetați. La noi domnul Iohannis a cerut să se înceapă o anchetă împotriva jandarmilor”

”Hop și lui dosar penal (n.r. - Tudorel Toader). Toate acțiunile astea fac parte din același scenariu. Destabilizarea guvernului, destabilizarea PSD. Kovesi conduce Parchetul General acum, din câte am auzit. Planul e făcut în zona Cotroceniului. Acești domni și doamne care au făcut atât de mult rău...eu sper că va câștiga democrația din România. Democrația nu înseamnă anarhie, înseamnă și reguli. Respectarea drepturilor fundamentale și a statului de drept, nu a statului de drepți, fiecare instituție să rămână în matca constituțională, democrație înseamnă că președintele nu își permite să amenințe CCR, nu își permite să incite la violențe, nu își permite să îndemne un partid să își schimbe liderul. Dreptul la vot. Democrație fără vot este un nonsens”

”Domnul Lazăr folosește Parchetul General pentru a-i proteja pe acești indivizi (n.r. - membri #rezist, după incidentul cu Valer Dorneanu). Imaginați-vă că s-ar fi luat de domnul Iohannis. Eu habar n-am unde stă domnul Dorneanu. Sigur că adresa le-au dat-o tot structurile. CCR urmează să se pronunțe pe ultima dintre legile justiției. Deci hai să lovim și aceste instituții. Vor să-i timoreze pe decidenții din România. Nu l-am văzut pe Iohannis să iasă să spună că dezavuează așa ceva”

”Postul de secretar general al Guvernului este responsabilitatea PSD. Doamna prim-ministru mi-a zis că și-ar dori ca pe acest post să propună pe Toni Greblă. L-am sunat, ne-am și văzut, am înțeles că mâine se oficializează. Cred că este o soluție foarte bună”

”Am reușit să adoptăm unele legi și ordonanțe care ne ajută de aici înainte ca în România termenele să fie mai scurte și să avem mai puține blocaje la proiectele de investiție mari. Sfârșitul anului trebuie să ne prindă semnând contracte pentru mai multe investiții mari. Creșterile de venituri merg, doamna premier este foarte concentrată pe absorbția fondurilor europene. Indiferent despre cine este vorba, referitor la miniștrii care nu au dat importanță la acest lucruri... (...) una dintre cele mai importante legi este legea pensiilor, săptămâna viitoare vom avea votul final pe legea offshore și intrăm foarte repede și cu legea lobbyului”

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close