x close

Lovitură cruntă pentru ministrul Nelu Tătaru. Moțiunea simplă depusă de PSD a fost aprobată

de Laura Dinu    |    24 Iun 2020   •   13:46
Lovitură cruntă pentru ministrul Nelu Tătaru. Moțiunea simplă depusă de PSD a fost aprobată Hepta

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, numită „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, semnată de 93 de deputaţi PSD.

Moțiunea simplă a fost aprobată cu 164 voturi „pentru”, 85 „împotrivă” și 48 abțineri, în timp ce doi deputați nu au votat.

Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, a vorbit despre aspectele pentru care îl consideră pe Nelu Tătaru răspunzător și pentru care a fost depusă moțiunea simplă. 

Mă voi opri la trei aspecte pe care nu le consider cele mai grave, dar le consider foarte grave. Unu. Nici până la această dată nu a fost emis Ordinul de Ministru care declară epidemia în România. Acesta este unul dintre actele normative care trebuie să stea la baza întregii activități care se desfășoră în spitale. 

Al doilea aspect. Spre deosebire de orice alt stat din Uniunea Europeană, noi am internat obligatoriu pacienții asimpotomatici. Asta este o chestie extrem de gravă și oamenii știu că li s-au încălcat niște drepturi.

Și al treilea aspect, a blocat accesul bolnavilor cronici în spitale”. 

Moțiunea simplă este doar consultativă. Spre deosebire de moţiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moţiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic cu scopul de a remedia o situaţie eronată fără a creea de partea Guvernului obligaţia de a o respecta.

Parteneri
Parteneri
sati