Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu: "Am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar"

Marcel Ciolacu: "Am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar"

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că nu a cerut preschimbarea certificatului de revoluționar și nici nu va beneficia de acest tip de pensie: „Dar am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar”.

Marcel Ciolacu: "Am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar"
Sursa foto: Marcel Ciolacu/Facebook
de Claudia Popovici    |    22 Sep 2023   •   18:30

Întrebat despre procesul cu Secretariatul de stat pentru revoluționari, care, la o lună după numirea la șefia Executivului, i-a respins cererea de acordare a titlului de luptător cu rol determinant la Revoluția din Decembrie 1989, Marcel Ciolacu a spus:

„Nu încerc să îmi păstrez nimic. Eu nu am cerut preschimbarea certificatului de revoluționar, dar la o zi după ce am fost (numit - n.r.) prim-ministru, o instituție subordonată premierului a luat o decizie în ceea ce privește prim-ministrul României. M-am bucurat foarte mult pentru că înseamnă că suntem într-un stat democratic și avem un stat de drept. Și ca cetățean, am și eu drepturi”, a spus Marcel Ciolacu.

"Am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar"

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a subliniat că nu are pensie de parlamentar şi nici nu va solicita pensie de revoluţionar. 

„Nu am nici pensie specială, mi-am dat demisia la finalizarea fiecărui mandat ca să nu am pensie specială. Nu voi avea nici pensie de revoluționar și nu voi solicita statului român preschimbarea certificatului meu de revoluționar pentru a beneficia de ceva de pe urma acestui certificat.

Dar am dreptul să le arăt nepoților mei că nu am fost un fals revoluționar. Dacă cineva a luat o decizie administrativă, am aceleași drepturi ca și dvs.

Niciodată, chiar dacă voi câștiga sau voi pierde procesul, nu am să comentez o decizie a unui magistrat, dar nici nu am să cer preschimbarea certificatului, pentru a beneficia de ceva de pe urma acestui certificate. Dar e dreptul meu de a face acest lucru. Am anunțat-o public, ca să se știe”, a mai spus Marcel Ciolacu. 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu pensie speciala
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close