La depunerea de către Partidul România Mare a listei candidaţilor pentru parlamentul European, deputatul Gelil Eserghep a declarat că PRM speră să trimită un număr de şapte europarlamentari la Bruxelles. Senatorul Eugen Mihăescu ocupă primul loc pe lista candidaţilor PRM pentru alegerile europarlamentare, fiind urmat de deputatul Daniela Buruiană-Aprodu, deputatul Petre Popeangă, senatorul Viorica Moisiuc şi deputatul Cristian Stănescu.
Lista cu cei 35 de candidaţi ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România a fost şi ea depusă de către o delegaţie condusă de preşedintele Marko Bela. Membrii delegaţiei au purtat eşarfe verzi-albastre cu însemnele Uniunii şi cu sigla UDMR.
Lista Partidului Democrat conţine în proporţie de 60% tineri sub 35 de ani, dar şi nume care au o voce autorizată în politica românească şi experienţă europarlamentară, după cum declara chiar preşedintele PD, Emil Boc. Printre persoanele propuse de democraţi se numără Sorin Frunzăverde, Roberta Anastase, Petru Filip, Monica Iacob Ridzi, Marian-Jean Marinescu, Maria Petre, Rareş Niculescu, Marian Zlotea, Sebastian Bodu. România urmează să trimită în Parlamentul European 35 de reprezentanţi, astfel că, potrivit procentelor avansate de liderul democraţilor, PD mizează pe mai mult de zece europarlamentari. Partidul Liberal Democrat şi-a depus listele luni. PNL a depus listele cu cei 45 de candidaţi pentru PE marţi, înaintea democraţilor.
Listele definitive pentru euroalegerile parlamentare vor fi făcute publice abia la jumătatea lunii octombrie, deşi miercuri la miezul nopţii expiră termenul până la care partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale îşi mai pot depune la Biroul Electoral Central listele.
Antena 3
Ştiri video recomandate