Antena 3 CNN Politică Minea şi Dorneanu, aviz pozitiv din partea deputaţilor jurişti. Plenul va decide cine va fi judecător CCR

Minea şi Dorneanu, aviz pozitiv din partea deputaţilor jurişti. Plenul va decide cine va fi judecător CCR

Minea şi Dorneanu, aviz pozitiv din partea deputaţilor jurişti. Plenul va decide cine va fi judecător CCR
Sursa foto: Camera Deputaþilor
27 Mai 2010   •   10:39

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, joi, candidaturile lui Valer Dorneanu şi Ştefan Minea pentru unul din posturile de judecător la Curtea Constituţională care urmează a fi vacantate în luna iunie. Valer Dorneanu a fost propus de grupul PSD+PC de la Cameră pentru postul de judecător la Curtea Constituţională, iar Ştefan Mircea Minea de grupul PDL.Dorneanu şi Minea au fost avizaţi favorabil cu unanimitate de voturi. Plenul va decide prin vot cine obţine locul de judecător, deşi Minea ese dat ca favorit în această cursă având în spate actuala majoritatea parlamentară din Camera Deputaţilor.

Preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a propus deputaţilor să dea un aviz favorabil, pentru că formal sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceste candidaturi, precizând că pentru obţinerea locului de judecător "urmează ca plenul Camerei Deputaţilor să aibă votul decisiv".

Cele două candidaturi au fost depuse pentru postul de judecător la Curtea Constituţională pentru care Camera Deputaţilor trebuie să facă nominalizarea.

Potrivit procedurilor regulamentare, Comisia juridică va elabora un raport, care va fi înaintat plenului acestui for legislativ.

Mandatele a trei judecători ai CC expiră în 2010, doi dintre aceştia fiind desemnaţi de Parlament, celălalt fiind desemnat de şeful statului.
Preşedintele Curţii, Ioan Vida, are 63 de ani şi a fost numit la Curte de Camera Deputaţilor, în 2001, pentru un mandat de nouă ani, fiind propus de PD şi susţinut la acel moment şi de PDSR (actual PSD), PNL şi UDMR.
Nicolae Cochinescu, în vârstă de 69 de ani, a fost numit judecător de Senat în 2001, la propunerea PDSR, pentru un mandat de 9 ani.
Petre Lăzăroiu are 56 de ani şi a fost numit judecător al Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care expiră în 2010, întrucât el a preluat mandatul rămas vacant în urma decesului lui Petre Ninosu.
Antena3.ro

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close