Antena 3 CNN Politică Ministrul Energiei cere controale în benzinării pentru a evita scumpiri de până la 9 lei pentru un litru de carburant

Ministrul Energiei cere controale în benzinării pentru a evita scumpiri de până la 9 lei pentru un litru de carburant

M.P.
2 minute de citit Publicat la 16:49 17 Noi 2025 Modificat la 21:10 17 Noi 2025
combustibil
Ministrul Energiei anunţă controale în stațiile Peco. foto: pexels.com

Bogdan Ivan anunţă controale în bezinării pentru a opri creșterea artificială a preţurilor de la pompă. Ministrul Energiei susţine că eventuala scumpire la 9 lei pentru un litru de carburant nu se justifică după ce SUA au prelungit până la 13 decembrie termenul până la care activele din afara Rusiei ale gigantului Lukoil pot fi achiziţionate, pentru a evita sancțiunile.

Rafinăria Lukoil din România asigură 20% din consumul naţional de carburanţi, așa că închiderea sa ne-ar forţa să recurgem la importuri mai scumpe.

„În momentul de faţă, nu există niciun motiv obiectiv pentru care preţurile la pompă să crească şi cu 1 ban. Petrotelul nu funcționează din 15 octombrie, este oprită. Pentru a evita astfel de situaţii speculative ale unor agenţi economici care profită de această rumoare, am cerut tuturor instituțiilor abilitate, în speță Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului, să facă toate demersurile necesare pentru a verifica modul în care aceste prețuri au crescut fără să aibă justificare clară”, a mai spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

România mai are timp să negocieze preluarea Lukoil

SUA a deschis vineri calea companiilor interesate să cumpere afacerile internaționale ale Lukoil, luând totodată măsuri pentru a reduce perturbările generate de sancțiunile impuse de Donald Trump celui de-al doilea mare producător de petrol din Rusia. 

Deoarece sancțiunile urmează să intre în vigoare pe 21 noiembrie, Departamentul Trezoreriei SUA a emis o licență care permite companiilor care doresc să achiziționeze activele Lukoil din străinătate să negocieze cu grupul rus până pe 13 decembrie, scrie Financial Times.

Trezoreria a blocat planurile Gunvor de a cumpăra divizia internațională a Lukoil, după ce a descris comerciantul elvețian de mărfuri drept o "marionetă a Kremlinului". De atunci, grupul american de capital privat Carlyle a apărut ca un potențial ofertant pentru activele Lukoil de peste mări.

Scumpiri importante la pompă

Din cauza situației de la Lukoil, există deja scumpiri la pompă. În ultimele 20 de zile, litrul de motorină s-a majorat cu 44 de bani, iar cel de benzină, cu 25 de bani.

Un plin de motorină ajunge în prezent la aproximativ 400 de lei, cu 20 de lei mai mult decât luna trecută. Un plin de benzină costă cu 11 lei în plus. 

„Scumpirile ar putea fi și mai mari dacă statul român nu va prelua controlul asupra activităților Lukoil în săptămâna următoare. Asta, pentru că rafinăria Petrotel-Lukoil asigură în momentul de față 20% din consumul național de combustibil, iar o oprire a activității ar putea duce la o creștere a prețurilor cu 10%, spun analiștii. 

Mai exact, prețul motorinei ar putea crește de la 8 lei la aproape 9 lei, iar litrul de benzină s-ar putea vinde cu aproape 8 lei", a relatat Georgiana Iuzic, reporter Antena 3 CNN.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close