Antena 3 CNN Politică Mircea Abrudean: „Nu există nicio situaţie în care PNL să accepte ca oricare partid din Coaliție să-i dicteze premierul”

Mircea Abrudean: „Nu există nicio situaţie în care PNL să accepte ca oricare partid din Coaliție să-i dicteze premierul”

A.O.
3 minute de citit Publicat la 15:20 23 Mar 2026 Modificat la 15:20 23 Mar 2026
mircea abrudean
Întrebat dacă Ilie Bolojan are susţinere totală în PNL, Abrudean a spus: „absolut, fără echivoc”.Foto: Agerpres

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că nu există nicio situaţie în care Partidul Naţional Liberal să permită ca oricare formaţiune din Coaliţie să-i dicteze premierul. Senatorul liberal a adăugat că Ilie Bolojan are „absolut” și „fără echicov” toată susținerea în partid, relatează Agerpres. 

Precizările președintelui Senatului vin în condițiile în care în PSD are loc o consultare internă pentru a decide dacă social-democrații mai rămân la guvernare cu Ilie Bolojan sau rup Coaliția. 

„Nu există nicio situaţie în care Partidul Naţional Liberal să accepte ca oricare partid din coaliţie să-i dicteze premierul, că ne place, că nu ne place. Este premierul României, aprobat în Parlament, în această coaliţie, avem un protocol, care spune foarte clar nişte lucruri, despre asta este vorba: despre a ne respecta angajamentele luate, în primul rând, în coaliţie şi apoi, sigur, în faţa Parlamentului şi a românilor”, a spus Mircea Abrudean.

Întrebat dacă Ilie Bolojan are susţinere totală în PNL, Abrudean a spus: „absolut, fără echivoc”.

„Cu siguranţă, informaţii au fost, vor mai fi critici, au fost şi vor mai fi, dar când vine vorba de susţinerea premierului Ilie Bolojan, lucrurile sunt cât se poate de clare: o majoritate covârşitoare din Biroul Politic Naţional a votat pentru încrederea acordată în continuare preşedintelui PNL, premierul României, Ilie Bolojan. Nu s-a schimbat nimic”, a adăugat acesta.

În ceea ce privește acuzațiile PSD că premierul Ilie Bolojan este 'userizat', preşedintele Senatului a replicat că el nu a văzut indicii care să ducă la această concluzie. 

„Eu cred că Ilie Bolojan şi-a făcut treaba pentru România. Nu şi-a făcut-o nici pentru PNL, nici pentru USR. A făcut ceea ce şi-a propus, a dat dovadă de onestitate, de transparenţă şi de fermitate. Şi iată că rezultatele se văd, important este ca şi românii să resimtă rezultatele, că despre asta este vorba. Este un context complicat din toate punctele de vedere şi cu atât mai mult e nevoie de această stabilitate de care tot discutăm şi care, din fericire, există. Din declaraţii mai puţin, dar din fapte şi din voturi ea există. Eu la asta mă raportez”, a subliniat Abrudean.

În legătură cu criticile din PNL că Bolojan ar fi mai apropiat de USR, Abrudean a răspuns: „Cu siguranţă nu sunt primii, nici ultimii”.

„În Partidul Naţional Liberal, de-a lungul istoriei, au existat întotdeauna voci critice, asta este structura partidului nostru, nu este nicio noutate. Dar, în afară de a critica, atunci când a fost vorba de a vota pentru susţinerea premierului sau a programelor propuse de premier, reforme şi tot ceea ce ar putea însemna asta, n-au existat voci critice", a mai spus preşedintele Senatului.

Președintel Senatului a admis că vor exista în continuare discuţii interne, dezbateri şi tensiuni în Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR: 

„Cu siguranţă nu vom scăpa de discuţiile interne, dezbateri, tensiuni, oarecum normale pentru o coaliţie formată din patru partide, dar cred că e vorba de responsabilitate aici, pe care fiecare partid din această coaliţie vreau să cred că o are, asupra a ceea ce facem cu România. Am aprobat bugetul ţării mai târziu, dar l-am aprobat. E un pas important pentru a menţine stabilitatea, pentru a continua reformele şi pentru a ne încadra în ţintele pe care ni le-am propus, inclusiv deficit, creştere economică, inflaţie, tot ceea ce prevede acest buget, despre asta este vorba”, a mai spus Abrudean.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că s-a stabilit data de 20 aprilie pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare. El a precizat că PSD nu poate cere explicit înlocuirea lui Ilie Bolojan din funcţia de premier, ci poate doar să decidă „dacă mai participă sau nu într-un Guvern condus de Ilie Bolojan”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close