Preşedintele Nicuşor Dan a făcut noi precizări, marți, în legătură cu numirea șefilor la serviciile secrete. Șeful statului a precizat, într-un interviu pentru Cotidianul, că va numi un şef la SRI până la finalul anului sau la începutul anului viitor. Deși a precizat că își dorește să facă o propunere din afara sferei politice, Nicușor Dan a precizat că propunerea va trebui agreată de coaliția de guvernare.
“Nu vreau să spun multe despre asta. Nu ne permitem să facem jocuri din astea. Eu să trimit nume, Parlamentul să-l respingă. Când o să avem un nume agreat, o să-l aflaţi”, a precizat Nicușor Dan.
Șeful statului a indicat ”un interval de lungime medie, până la finalul anului, la început anului viitor”, când a fost întrebat despre propunerea unui șef la SRI.
În ceea ce privește numele lui Marius Lazurca, vehiculat pentru şefia unui serviciu secret, Nicușor Dan a spus:
”Am spus că e o persoană pe care o cunosc, e o persoană competentă şi o persoană care poate să exercite o funcţie de nivel naţional. Asta e ce am spus şi în momentul de faţă o exercită pe cea de consilier prezidenţial”, a subliniat preşedintele, spunând că l-a cunoscut pe acesta în timpul studiilor în Franţa.
Despre Gabriel Zbârcea, Nicușor Dan a admis că îl cunoaşte și că au fost colegi în Liga Studenţilor în anii 90-92 şi că s-au ”tot intersectat” de-a lungul timpului.
”Numirea pe care o să o fac o să fie în acord cu partidele din coaliţie ca să nu generăm o tensiune suplimentară a societăţii”, a subliniat Nicuşor Dan.
Ce spune Nicușor Dan despre anularea alegerilor
În legătură cu anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan a mai precizat că este sigur că în spatele campaniei lui Călin Georgescu se află Rusia:
„Pot afirma 100% că partea importantă din campania lui Călin Georgescu a fost direcţionată de la Moscova.
(...) Deci ceea ce ştim, ştim modul în care s-au influenţat reţele de socializare. Asta o ştim. (...) Deci ştim cum s-a făcut. Ştim că pentru o parte din fire, fie pe conturi false, fie pe agenţii de publicitate care au plătit pentru publicitate online, care au plătit, avem dovada că ele se duc în Rusia. Ce nu ştim, în continuare, este cine este compania care a coordonat, care a făcut toată strategia. . Nu ştim. Şi, de asemenea, ştim extrem de puţin despre fluxurile de bani. Adică mai puţin chestiune pe care sunt cunoscute publicul. Bogdan Peşchir şi toate astea”, a declarat Nicușor Dan.