Antena 3 CNN Politică Olteanu a trimis încă o scrisoare Preşedintelui pentru susţinerea uninominalului

Olteanu a trimis încă o scrisoare Preşedintelui pentru susţinerea uninominalului

Olteanu a trimis încă o scrisoare Preşedintelui pentru susţinerea uninominalului
10 Noi 2007   •   13:45

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, i-a trimis o a patra scrisoare deschisă şefului statului, în care-i cere să promulge leagea votului uninominal. Olteanu îi solicită lui Traian Băsescu să nu mai tergiverseze promulgarea Legii prin care se introduce sistemul electoral uninominal. În opinia lui Olteanu, conform acestei legi, electoratul alege între persoane, nu între partide, dar, în plus, majoritatea parlamentară reprezintă cu adevărat majoritatea cetăţenilor ţării, astfel încât deciziile politice să aibă un sprijin important.

Bogdan Olteanu i-a scris pentru prima dată preşedintelui pe tema legii uninominalului miercuri, scrisoare în care a afirmat că proiectul Codului Electoral adoptat de Parlament este singurul act normativ existent şi care a fost dezbătut de societatea civilă.

Antena 3

×
Parteneri
Cerul României, colorat de un fenomen rar. Imagini cu aurora boreală
x close