Antena 3 CNN Politică PC şi PRM nu vor susţine moţiunea PSD

PC şi PRM nu vor susţine moţiunea PSD

PC şi PRM nu vor susţine moţiunea PSD
03 Sep 2007   •   15:49

Preşedintele PC şi cel al PRM s-au întâlnit luni la Senat, pentru a discuta pe marginea moţiunii PSD. Conservatorii caută sprijin pentru o serie de proiecte de lege pe care speră să le vadă adoptate în această sesiune. Dan Voiculescu, liderul PC, crede că moţiunea anunţată de PSD împotriva Guvernului este o greşeală. Şi asta pentru că România nu are nevoie acum de noi scandaluri, spune el.

Dan Voiculescu a declarat că şansele moţiunii PSD sunt cu atât mai mici, cu cât orice mişcare din Parlament este coordonată de la Palatul Cotroceni. La rândul său, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a precizat că este posibil ca moţiunea de cenzură anunţată de social-democraţi să nu mai fie depusă în Parlament.

În ceea ce priveşte proiectele legislative iniţiate de PC, Corneliu Vadim Tudor a precizat că PRM susţine aceste demersuri, dar are rezerve faţă de introducerea votului uninominal. Voiculescu a reafirmat că va demisiona din Senat, în cazul în care proiectele iniţiate de partidul său nu vor primi sprijin în Parlament.

Antena 3

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close