Antena 3 CNN Politică PNL îşi asumă răspunderea pe uninominal

PNL îşi asumă răspunderea pe uninominal

PNL îşi asumă răspunderea pe uninominal
22 Oct 2007   •   12:01

Conducerea liberală a decis, luni, asumarea răspunderii Guvernului pe legea votului uninominal. În favoarea asumării răspunderii s-au înregistrat 16 voturi. Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că opinia publică şi electoratul îşi dorea o schimbare a sistemului electoral, acesta fiind unul dintre motivele pentru care liberalii îşi asumă răspunderea pe proiectul uninominal. Iniţierea acestui proiect de lege a avut susţinători din partea mai multor partide. Prin asumarea răspunderii Executivul riscă să fie înlăturat de la guvernare deoarece partidele din opoziţie pot depune o nouă moţiune de cenzură, a precizat Crin Antonescu.

Guvernul îşi poate asuma răspunderea pe votul uninominal, potrivit Constituţiei, chiar şi în cazul în care preşedintele Traian Băsescu dă un decret pentru organizarea unui referendum pe această temă, conform unor surse liberale. Acest lucru ar presupune consultarea poporului pentru un lucru care există deja.

Termenul acordat de şeful statului Parlamentului pentru a trimite la promulgare legea votului uninominal expiră luni, 22 octombrie, în caz contrar, Băsescu urmând să emită decretul pentru referendum. Comisia pentru elaborarea Codului electoral a finalizat, marţi, legea de introducere a votului uninominal, raportul comisiei fiind adoptat cu 9 voturi "pentru" şi o abţinere, din partea UDMR, astfel că actul normativ va fi trimis la Senat pentru a intra în dezbatere.

Şeful Executivului a invitat liderii partidelor parlamentare la discuţii pe tema bugetului şi a votului uninominal, săptămâna aceasta. PD şi PSD au anunţat că nu participă la aceste consultări.

Antena3.ro

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close