Antena 3 CNN Politică POLEMICI în USL, pe marginea nominalizării lui Iohannis la Interne

POLEMICI în USL, pe marginea nominalizării lui Iohannis la Interne

POLEMICI în USL, pe marginea nominalizării lui Iohannis la Interne
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Feb 2014   •   10:45
Nominalizarea lui Klaus Iohannis ca vicepremier şi ministru de Interne stârneşte polemici în USL. 
 
În timp ce Crin Antonescu l-a prezentat pe Iohannis ca şi cum ar fi fost deja pus în funcţie, social-democraţii spun că numirea lui ar trebui votată de parlament, pentru că altfel dezechilibrează algoritmul prin care au fost numiţi vicepremierii. 
 
Gabriel Oprea de la UNPR este vicepremierul care vine de la un minister care se ocupă de securitatea naţională. Al doilea ar trebui să vină din domeniul economic. 
 
Între timp, conducerea PNL aşteaptă decizia  premierului Victor Ponta. 
 
Klaus Iohannis ar vrea să păstreze postul de primar al Sibiului, alături de cele de vicepremier şi ministru de Interne. 
 
El a invocat situaţia din 1997, când pentru Victor Ciorbea, s-a emis o ordonanţă de urgentă care i-a permis să păstreze atât postul de la primărie cât şi pe cel de la Guvern.  
 
Între timp însă, ordonanţa a fost declarată neconstituţională şi nu se mai poate aplica în cazul lui Iohannis.
 

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close