Antena 3 CNN Politică Ponta: 2019 este un un obiectiv "destul de realist" pentru adoptarea monedei euro

Ponta: 2019 este un un obiectiv "destul de realist" pentru adoptarea monedei euro

Ponta: 2019 este un un obiectiv "destul de realist" pentru adoptarea monedei euro
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Apr 2013   •   23:43

Premierul Victor Ponta consideră că 1 ianuarie 2019 reprezintă "un obiectiv destul de realist" pentru adoptarea monedei euro de către România, după ce autorităţile de la Bucureşti au renunţat la termenul avansat iniţial, respectiv anul 2015.

 "Aici sunt două variante: ori mergem pe modelul polonez, care spune că nu stabilim anul, ci priorităţile şi încercăm cât mai repede, ori mergem pe un model pe care l-au avut şi alte ţări, inclusiv România - noi am avut anul 2015, pe care nu îl respecţi şi atunci ai varanta să îţi cam pierzi credibilitatea, să faci ca Petrică cu lupul, tot zici că...Eu cred că - nu ştiu dacă o să punem într-un document - un obiectiv de genul 1 ianuarie 2019 e un obiectiv destul de realist", a spus Ponta la un post de televiziune, citat de Mediafax.

El a amintit însă că un astfel de obiectiv este stabilit împreună cu Banca Naţională şi mediul de afaceri.
   
Guvernul a transmis Comisiei Europene un program de convergenţă care nu mai include, însă, spre deosebire de ultimii ani, o ţintă pentru adoptarea monedei euro.
   
La începutul anului, premierul Ponta a anunţat că intrarea României în zona euro în 2015 nu mai reprezintă o ţintă credibilă, dar obiectivul nu trebuie abandonat, orizontul pentru finalizarea acestui proces fiind acum în jurul anului 2020.
   
Programele de convergenţă transmise la Bruxelles de către autorităţile române au menţinut, de fiecare dată, anul 2015 ca ţintă pentru adoptarea monedei euro în 2015, prin intrarea în mecanismul ERM II în orizontul anilor 2013-2014.
  
  

×
Subiecte în articol: Victor Ponta moneda euro
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close