Antena 3 CNN Politică Ponta: Nu tot ce propune FMI este întotdeauna perfect, dar UE e în furtună şi trebuie să avem acord

Ponta: Nu tot ce propune FMI este întotdeauna perfect, dar UE e în furtună şi trebuie să avem acord

Ponta: Nu tot ce propune FMI este întotdeauna perfect, dar UE e în furtună şi trebuie să avem acord
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    21 Dec 2012   •   18:11

Guvernul este hotărât să încheie un nou acord preventiv cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, pentru că UE este în plină furtună economică, a declarat premierul Ponta, adăugând că nu toate propunerile formulate de aceste instituţii sunt mereu perfecte, dar că un astfel de acord este important.

"Vreau să anunţ încă de pe acum ca intenţie clar asumată a actualului Guvern respectarea şi continuarea relaţiilor pe care le avem cu instituţiile financiare internaţionale. Nu tot ceea ce ne propune FMI sau Comisia Europeană sau Banca Mondială este întotodeauna perfect, avem obligaţia să negociem în numele României, dar în acelaşi timp avem obligaţia să avem un nou acord preventiv, să arătăm seriozitate şi că avem din ce în ce mai puţină nevoie în anii care urmează de cineva care să ne controleze dacă facem ceea ce este bine, de fapt, pentru ţara noastră", a spus Ponta în plenul Parlamentului, la votul de învestitură al Guvernului.

Şeful executivului a amintit că un astfel de acord preventiv este extrem de important, deoarece România este membru al unei Uniuni Europene aflate în "plină furtună economică şi financiară".

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale va veni în România în jurul datei de 10 ianuarie, pentru a discuta cu Guvernul inclusiv despre proiectul de buget pe anul viitor.






×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close