x close

Ponta: Nu vreau conflicte cu preşedintele Băsescu, dar nici să coabitez cu el

de M.Z.    |    08 Noi 2012   •   17:48
Ponta: Nu vreau conflicte cu preşedintele Băsescu, dar nici să coabitez cu el 418 Foto: Antena 3

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la lansare programului de guvernare al USL, că nu-şi doreşte conflicte cu preşedintele Traian Băsescu, dar nici nu ar vrea să coabiteze cu şeful statului.

Lansarea programului de guvernare USL, 2013-2016 „România puternică", are loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Vezi ce prevede documentul


Prim-ministrul Victor Ponta este primul care a luat cuvântul la eveniment. Principalele declaraţii ale acestuia:


- cel mai important astăzi este prezentăm viziunea noastră pentru viziunea acestei ţări, ce considerăm fundamental, ce credem că trebuie să facem în administrarea ţării

- am avut şi o să avem în continuarea de arătat ce e rău în conducerea ţării, cred că e de datoria noastră să spunem nu doar împotriva cui ne luptăm, ci mai ales ce anume propunem noi să facem mai bine şi cum vedem România în perioada imediat următoare

- în aceste 6 luni am învăţat diferenţa între a propune soluţii şi a le pune în aplicate, dar e important că am reuşit să ne ţinem de cuvânt cu ce am propus, am dovedit că ştim să guvernăm România

- sunt 4 direcţii strategice: agricultura, energia, reindustrializarea şi infrastructura

- am putut, în aceste 6 luni de guvernare, să dăm înapoi banii luaţi de la pensionari, am tăiat cheltuieli inutile, am luat măsuri de stimulare a creşterii economice, am reuşit să redeschidem spitale, am arătat că putem avea o guvernare de bun simţ, echilibrată şi la cerinţele societăţii

- ieri, prin numire lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, am dat un semn de respect pentru profesionalism şi pentru ce înseamnă aptitudinea  de a conduce o instituţie publică

- nu vreau conflicte cu preşedintele Traian Băsescu, dar n-aş vrea nici să coabitez cu domnia sa

- cred că cel mai important e să coabităm corect cu cei cu care le cerem votul pe 9 decemrbie

- nu va veni anul 2013 cu lapte şi miere, nu putem să reducem de peste tot taxe

- omenirea se teme de o criză o alimentaţiei în viitor şi România poate să producă mai mult

- cred că România poate să fie puternică în Europa, în negocieirile pe care le purtăm în afară

- în 2014-2020, vom obţine un sprijin substanţial în Agricultură

- acum, produse bio din România se trimit în Germania şi se scrie pe ele Made in Germany

- în ce priveşte domeniul Energiei, România poate deveni un exportator de energie

- România trebuie să fie puternică în Europa reindustrializându-se

Uniunea Social Liberală a lansat joi programul de guvernare al USL 2013-2016 „România puternică", la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Vezi ce prevede documentul

Citeşte şi Crin Antonescu: Ştim cine va fi prim-ministru, va fi Victor Ponta

Dragnea: Cei trei mai piloni ai guvernării USL sunt descentralizarea, regionalizarea şi finanţele publice locale

Daniel Constantin: Am găsit la Ministerul Agriculturii cel mai mic buget din ultimii 20 de ani, dar vom reduce TVA la alimente

Program de guvernare USL: Continuarea programului "Prima casă" şi construirea de locuinţe sociale pentru tineri














Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati