Antena 3 CNN Politică Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate. Oprescu va fi susţinut de toate partidele din USL

Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate. Oprescu va fi susţinut de toate partidele din USL

Ponta: Problemele cu PC vor fi rezolvate. Oprescu va fi susţinut de toate partidele din USL
Sursa foto: Foto: INTACT Images
20 Sep 2011   •   09:43

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că problemele cu PC vor fi rezolvate, iar Sorin Oprescu va fi susţinut la Capitală şi de cel de-al treilea partid din USL, informează Mediafax. De asemenea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a menţionat că decizia luată luni este "oficială şi definitivă".
  
Întrebat în legătură cu Marian Vanghelie, Victor Ponta a declarat că acesta este sănătos şi îl va sprijini pe Sorin Oprescu.

"Îl sprijină şi îl iubeşte (Vanghelie pe Oprescu, n.r.), ca în vremurile de demult", a spus Ponta.
   
Întrebat despre declaraţiile de luni ale liderului PC, Ponta a menţionat că există un alineat în statutul USL care stabileşte că, la Bucureşti, candidatul USL este stabilit de cei doi copreşedinţi ai Uniunii, ceea ce înseamnă că decizia privind susţinerea lui Oprescu este statutară.
   
Ponta a spus că problemele cu PC se vor rezolva, iar Oprescu va fi susţinut de cele trei partide din USL.
   
Preşedintele PSD a mai spus că Cristian Popescu Piedone este un primar foarte bun, apreciat de cetăţenii din Sectorul 4, ceea ce înseamnă că acesta trebuie susţinut.
   
El a ţinut să menţioneze că relaţia PSD cu PC a fost, în timp, "o dragoste cu năbădăi". "Ne-au mai părăsit prin 2004", a spus Ponta.
   
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a discutat cu co-preşedintele ACD, săptămâna trecută, despre susţinerea lui Oprescu de către USL. "A fost de acord", a spus Antonescu, menţionând că decizia USL este "oficială şi definitivă".
   
Parteneriatul USL-Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei a fost anunţat oficial luni, într-o conferinţă de presă susţinută de către copreşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, la care a participat şi Sorin Oprescu.
   
"O să-mi depun candidatura la alegerile viitoare în calitate de independent sprijinit de USL", a precizat primarul Capitalei.
   
Daniel Constantin a afirmat, după ce Crin Antonescu şi Victor Ponta l-au prezentat pe Sorin Oprescu drept candidatul USL pentru Primăria Capitalei, că decizia nu este una în conformitate cu Protocolul Uniunii. "În acest moment Sorin Oprescu nu este candidatul USL pentru Primăria Capitalei", a spus Constantin.
   

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close