Antena 3 CNN Politică Președintele CCR, după o întâlnire cu ambasadorul Franței: „Respectarea și protejarea ordinii constituționale e o prioritate”

Președintele CCR, după o întâlnire cu ambasadorul Franței: „Respectarea și protejarea ordinii constituționale e o prioritate”

B.C.
2 minute de citit Publicat la 20:39 05 Mar 2025 Modificat la 22:45 05 Mar 2025
marian enache
Marian Enache spune că „ordinea constituțională e sistemul de referință și de validare a unei democrații autentice”. FOTO: Hepta

Președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery. Diplomatul a transmis, în timpul discuției, un mesaj de susținere și solidaritate față de CCR în apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor constituționale occidentale. De asemenea, președintele CCR a subliniat că „ordinea constituțională este sistemul de referință și de validare a unei democrații autentice”, explicând că „respectarea și protejarea ordinii constituționale este o prioritate.”

Potrivit unui comunicat al CCR, în cadrul întâlnirii, au fost subliniate „excelentele relații dintre cele două state, tradițiile de colaborare, culturale și de prietenie dintre popoarele noastre. Totodată, în cadrul convorbirilor, s-a realizat un schimb de idei pe unele teme de interes juridic”.

De asemenea, ambasadorul a adresat un mesaj de susținere și solidaritate față de Curtea Constituțională a României în apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor constituționale occidentale.

Președintele Marian Enache a precizat că, într-o democrație relativ tânără ca a României, rolul și funcțiile Curții Constituționale de apărare a existenței statului român democratic și suveran, a valorilor acestuia, a menținerii echilibrului puterilor în stat, precum și a democrației constituționale reprezintă imperative permanente ale constituționalismului românesc.

„Noi considerăm constituționalismul și constituționalitatea un barometru de măsurare a nivelului democratic al unei țări. Importanța promovării și afirmării principiilor, valorilor și procedurilor constituționale reprezintă o condiție sine qua non a statului de drept. Având în vedere procesul constituționalizării întregului sistem de drept, întărirea și consolidarea constituționalismului sunt determinante pentru statul constituțional. Statul de drept este o activitate de raționalizare înăuntrul căreia controlul constituționalității se valorizează ca principiu structurant și ordonator al democrației constituționale. Pentru că statul de drept echivalează semantic cu statul constituțional, iar democrația cu regulile, drepturile și libertățile sale trebuie să se desfășoare în limitele democrației constituționale”, a transmis Marian Enache.

„Ordinea constituțională e sistemul de referință și de validare a unei democrații autentice”

Președintele CCR a mai subliniat că „ordinea constituțională este sistemul de referință și de validare a unei democrații autentice”.

„Pentru Curtea Constituțională a României, respectarea și protejarea ordinii constituționale este o prioritate. În afara statului de drept, democrația devine anarhică, arbitrară și nu se mai  raportează la exigențele valorilor și principiilor constituționale de tip occidental, temelia oricărui regim democratic. Pătrunderea populismului în deciziile sau hotărârile unei curți constituționale este direct proporțională cu slăbirea democrației unui stat. Deciziile și hotărârile curților constituționale protejează și garantează supremația Constituției, acestea fiind ancora de menținere a unui stat în coordonatele fundamentale ale democrației. Este necesar să se edicteze, la nivelul statelor naționale și al Uniunii Europene, un set de reglementări juridice pentru disciplinarea, transparentizarea și controlul democratic al noilor sisteme și dispozitive informaționale în scopul prevenirii încălcării drepturilor și libertăților. În absența acestor reglementări, riscurile potențiale ale inteligenței artificiale pot avea un impact major pentru stabilitatea guvernării, protecția suveranității și securității statelor, precum și în sfera drepturilor omului”, a afirmat Enache.

Ambasadorul Franței a exprimat susținerea și împărtășirea valorilor comune ale constituționalismului, ca fiind parte integrantă din patrimoniul juridic al francofoniei și al celorlalte sisteme de drept care implementează valorile civilizației constituționale.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close