Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor

26 Iul 2018   •   17:32
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor Foto: Facebook/Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea se referă la persoanele care au desfăşurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupa I şi/ sau grupa a II-a de muncă.

Astfel, după articolul 169 indice 1 se introduce un nou articol, articolul 169 indice 2, cu următorul cuprins: "(1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169 indice 1 beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătoreşti, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflată în plată sau, după caz, cuvenită la data de 31 decembrie 2015. (2) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării. (3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. (4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018".

"Art. II (1) De prevederile art. 56 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază, din oficiu, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018", mai prevede legea.

Tot joi, şeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii privind unele măsuri referitoare la sumele acordate reprezentând ajutoare de urgenţă.

Legea prevede exonerarea persoanelor care au beneficiat de ajutoare de urgenţă, în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, de la restituirea unor sume ca urmare a constatării, de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control, a înregistrării unor prejudicii.

Actul normativ promulgat prevede: "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele nerecuperate reprezentând ajutoare de urgenţă şi/ sau ajutoare acordate potrivit art. 1, pe care persoanele beneficiare trebuie să le restituie unităţilor administrativ-teritoriale drept consecinţă a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control. Se exonerează de la plată şi obligaţiile fiscale accesorii sumelor, consecinţă a constatării Curţii de Conturi sau a altor instituţii cu atribuţii de control, a unor prejudicii. La data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează plata de către aceste persoane a sumelor reprezentând ajutoare de urgenţă şi/ sau ajutoare pentru care Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control au constatat că au fost acordate cu crearea de prejudicii, precum şi orice formă de recuperare a acestora".

Alte decrete semnate de preşedintele Iohannis se referă la promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 298/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic, a Legii privind modificarea alin. (2) al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare.

De asemenea, şeful statului a semnat şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional, precum şi cel referitor la promulgarea Legii privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale. 

Sursă: Agerpres
x close