Antena 3 CNN Politică Primul pas spre digitalizarea administrației publice. Deputatul PNL Octavian Oprea propune un Catalog Național al Serviciilor Publice

Primul pas spre digitalizarea administrației publice. Deputatul PNL Octavian Oprea propune un Catalog Național al Serviciilor Publice

G.A.
1 minut de citit Publicat la 12:17 29 Mai 2025 Modificat la 12:17 29 Mai 2025
femeie la birou care intinde documentele
Foto: Getty Images

Deputatul PNL Octavian Oprea a depus o inițiativă legislativă menită să transforme modul în care cetățenii interacționează cu statul: Catalogul Național al Serviciilor Publice (CNSP). Noua platformă digitală își propune să devină un reper unic pentru toate serviciile publice oferite de instituțiile românești – de la nivel central până la administrația locală.

Proiectul legislativ propune nu doar un inventar al serviciilor existente, ci și standardizarea și transparentizarea acestora. Concret, fiecare serviciu va fi însoțit de informații clare privind pașii necesari pentru accesare, gradul de digitalizare, costuri și condiții de eligibilitate. Platforma va fi accesibilă publicului la adresa serviciipublice.gov.ro, operată de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

„Nu putem vorbi despre servicii publice digitale dacă nu știm care sunt și cum funcționează. (...) De aceea, pentru a veni în sprijinul instituțiilor și, mai ales, al cetățenilor care vor beneficia de servicii publice de calitate, am creat cadrul legal prin care se transparentizează complet întreg sistemul de oferire a serviciilor publice și se impune o abordare unitară și standardizată la nivel național a acestor servicii”, a declarat Octavian Oprea, fost vicepreședinte al ADR și promotor al digitalizării administrației publice.

Proiectul impune termene clare pentru implementare: în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul trebuie să aprobe arhitectura aplicației informatice. Ulterior, în alte 180 de zile, ADR va stabili metodologia de înrolare a instituțiilor.

Inițiativa vine într-un context în care România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește digitalizarea serviciilor publice, iar cetățenii și investitorii resimt birocrația și lipsa de predictibilitate în interacțiunea cu statul. Deputatul PNL consideră că acest pas legislativ va reduce diferențele între județe, va crește încrederea cetățenilor în instituții și va alinia România la bunele practici europene.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close