Antena 3 CNN Politică PRM a contestat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui

PRM a contestat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui

PRM a contestat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui
25 Oct 2007   •   19:44

Partidul România Mare a contestat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui Traian Băsescu referitor la organizarea referendumului privind introducerea votului uninominal. Conducerea PRM susţine că preşedintele a încălcat prevederile Constituţiei, prin faptul că nu a consultat Parlamentul în privinţa motivului pentru care a decretat referendumul. PRM susţine şi că preşedintele Băsescu a încălcat şi Legea privind organizarea referendumului, prin faptul că nu a stabilit o dată anume pentru referendum.

Joi, liderul democrat Emil Boc declara că nu este nici o problemă organizarea simultană a euroalegerilor şi referendumului pentru votul uninominal. De asemenea, Emil Boc susţine că, dacă prin referendum va fi aprobată varianta de vot uninominal propusă de preşedintele partidului, atunci legea pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea trebuie modificată conform voinţei populare.

Antena 3

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close