Antena 3 CNN Politică Programul PDL nu va include o interdicţie de colaborare cu PSD

Programul PDL nu va include o interdicţie de colaborare cu PSD

Programul PDL nu va include o interdicţie de colaborare cu PSD
09 Dec 2007   •   18:59

Preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Naţionali al PLD, Valeriu Stoica, a declarat, duminică seară, că în programul Partidului Democrat-Liberal, pe care îl elaborează echipele Partidului Democrat şi PLD, nu se prevede interdicţia colaborării cu Partidul Social Democrat. ?Singura colaborare posibilă cu PSD este în cadrul constituţional, în sensul că ei sunt în opoziţie şi noi vom fi la putere?, a precizat Valeriu Stoica. El a adăugat că o astfel de prevedere nu este necesară a fi inclusă în programul partidului ce va rezulta din unificarea PD cu PLD, deoarece ?electoratul are o voinţă foarte clară: dreapta va guverna România, iar stânga va fi în opoziţie?.

Valeriu Stoica a anunţat că PLD va conduce şapte filiale ale PDL, dar că ?lucrurile nu sunt încă definitivate, aceste chestiuni încă se negociază?. Liderul PLD a spus că în noul partid sunt aşteptaţi să vină toţi cei care au opţiuni de centru-dreapta. ?Rostul este să cucerim la locale şi parlamentare, într-un mod hotărâtor, toate voturile cetăţenilor care au opţiuni de centru-dreapta. Dorim ca dreapta să guverneze România cel puţin 2-3 cicluri electorale?, a conchis Valeriu Stoica.

Rompres

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close