Liderul social-democrat, Mircea Geoană, a anunţat că, în perioada următoare, formaţiunea sa va iniţia în acest sens consultări cu partidele parlamentare.
Surse din PSD susţin că în acest moment curentul majoritar de opinie în rândul conducerii partidului este pentru rămânerea în opoziţie după votul din Parlament, în condiţiile în care şansele ca şeful statului să accepte un premier sau un guvern din care să facă parte PSD sunt minime.
Traian Băsescu a avut însă în cursul săptămânii trecute întâlniri separate cu Mircea Geoană şi cu liderii PD. Preşedintele PSD a precizat însă că nu a discutat cu Traian Băsescu depre formarea unui Guvern PSD-PD şi nici despre susţinerea unuia PD-PLD. De cealalt parte, democraţii iau în considerare inclusiv intrarea la guvernare într-un cabinet monocolor sau eventual alături de liberal democraţi.
Liderul democrat, Emil Boc, a precizat că singura opţiune care nu intră în calculele democraţilor este o guvernare PD-PSD. Ultima dispută politică referitoare la moţiunea de cenzură este legată de procedura de vot. PD a anunţat că va solicita ca votul să nu fie secret cu bile, ci prin apel uninominal.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a anunţat că obligarea parlamentarilor să voteze la vedere în cazul moţiunii de cenzură este "un gest neregulamentar şi neconstituţional". Olteanu a anunţat că într-o astfel de situaţie va suspenda şedinţa Parlamentului.
Titus Corlăţean a declarat că moţiunea de cenzură a PSD urmează să fie citită în plenul reunit al Parlamentului în ziua de joi, 27 septembrie, şi să fie dezbătută săptămâna viitoare, cel mai probabil miercuri.
PSD DEPUNE MOŢIUNEA LA PARLAMENT
CORLĂŢEAN: PSD a strâns 139 de semnături de susţinere a moţiunii

Antena 3
Ştiri video recomandate