Antena 3 CNN Politică Reducerea salariilor şi pensiilor, greu de aplicat de la 1 iunie. Moţiunea de cenzură şi CCR, căi de tergiversare

Reducerea salariilor şi pensiilor, greu de aplicat de la 1 iunie. Moţiunea de cenzură şi CCR, căi de tergiversare

Reducerea salariilor şi pensiilor, greu de aplicat de la 1 iunie. Moţiunea de cenzură şi CCR, căi de tergiversare
Sursa foto: Curtea Constituþionalã
26 Mai 2010   •   16:42

Cu intenţia de aangajare a răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate bătută în cuie, Executivul Boc mai are câteva piedici de trecut înainte de a a trece la reducerea salariilor şi pensiilor. Anunţată şi convenită cu FMI pentru data de 1 iunie, implementarea măsurilor anticriză de reducere a deficitului bugetarar poate fi tergiversată de către reprezentanţii Opoziţiei prin iniţierea unei moţiuni de cenzură şi apelul la Curtea Constituţională.

Premierul Emil Boc a anunţat intenţia Guvernului de angajare a răspunderii pe cele două pachete de legi anunţate de premierul Emil Boc: unul va conţine măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar al doilea proiect va reglementa recalcularea pensiilor conform principiului contributivităţii şi reevaluarea pensiilor de invaliditate.

Vineri documentele în cauză ar urma să fie discutate şi avizate în Consiliul Economic şi Social (CES), iar apoi, cel mai probabil, după primirea acestui aviz, la începutul săptămânii viitoare vor fi depuse la nivelul celor două conduceri ale Parlamentului.

Potrivit regulamentului referitor la actele normative care trebuie dezbătute în procedură de urgenţă, Birorurile permenente reunite ale celor două foruri legislative trebui ca în maiximum trei zile să decidă introducerea pe ordinea de zi a plenului a intenţiei Guvernului de angajare a răspunderii.

Urgenţa acestei măsuri face ca attu-ul Opoziţiei, majoritatea la nivelul celor două birouri reunite să nu poată fi folosit pentru tergiversarea acestui proiect. Potrivit aceluiaşi regulament al Parlamentului, odată trimise la comisii spre avizare, parlamentarii vor avea la dispoziţie alte trei zile pentru a formula şi depune propriile amendamente la cele două proiecte de lege.

În schimb, parlamentarii PSD şi PNL ar putea încerca boicotarea şedinţei de plen în speranţa provocării lipsei de cvorum şi amânării luării unei decizii în această privinţă.

În cazul în carea acestă strategia nu va reuşi, social-democraţii, sprijiniţi de liberali, vor depune moţiunea de cenzură. Acest demers presupune aplicarea de noi reguli procedurale.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, ?Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere?.

Opoziţia mai are încă un instrument la care poate apela în cazul în care moţiunea de cenzură nu se va solda cu nici un rezultat: apelul la Curtea Constituţională. Aşa cum au procedat şi în alte dăţi, mai mult ca sigur că social-democraţii şi liberalii vor depune sesizări de neconstituţionalitate pe marginea textelor proiectelor de lege privind măsurile de austeritate .

Conform regulamentului Curţii, judecătorii acestei instituţii au la dispoziţie un termen maxim de 60 de zile pentru a întocmi un raport pe problema sesizată. Odată raportul finalizat, judecătorii Curţii pot stabili o zi pentru judecată într-un alt termen de 30 de zile. Dacă demersul Opoziţiei ar fi secondat şi de sesizări similare din partea reprezentanţilor sindicatelor, aplicarea măsurilor de austeritate riscă să fie mutată de facto tocmai la sfârşitul verii.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close