Medicii care răspândesc informații false riscă să-și piardă dreptul de liberă practică și să fie anchetați penal, a avertizat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, joi seară, la TVR Info. Acesta a subliniat că dezinformarea medicală omoară oameni și că autoritățile vor acționa ferm împotriva acestor derapaje.
„În primul rând, ca medic, nu ai voie să-ți dai cu părerea când vorbești despre medicină. Nu ai voie. E etic, e deontologic. Trebuie să folosești toate informațiile științifice, dovezile științifice pe care le ai la îndemână. Pentru că noi practicăm în anul 2025, în toată lumea, nu numai în România, medicina bazată pe dovezi. Dacă nu ai dovezi științifice și medicale pentru o recomandare, pentru un tratament, nu ai voie să-ți dai cu părerea”, a declarat ministrul.
Referindu-se la incidentul recent de la Brașov, Rogobete a precizat: „Nu ignor evenimentul de la Brașov, a fost un act de dezinformare. Mă bucur că CNA a luat atitudine rapid, aștept raportul Colegiului Medicilor și voi înainta către Parchet, fără dubiu”.
România, pe primul loc în UE la cazuri și decese de rujeolă
Ministrul a atras atenția și asupra unui record negativ pe care îl înregistrează țara noastră: „România este pe primul loc la rujeolă pentru copii din UE. Nu doar la număr de cazuri, ci și la număr de decese. Care puteau fi evitate prin vaccinarea corespunzătoare. Nu cu vaccinuri făcute peste noapte, ci cu vaccinuri care se utilizează de 20 sau de 30 de ani. Eu aș pune o întrebare simplă: de acești copii morți de rujeolă cine este vinovat?”
Rogobete a subliniat că nu va susține niciodată vaccinarea obligatorie, dar cere ca populația să fie corect informată.
„Consider că oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical. Dar să aleagă informați corect și complet. Acest val de antivaccinare, de antitehnologie, de antimedicină, a apărut după pandemie, când anumite formațiuni, din zona politicului în special, au început să speculeze și să utilizeze acest lucru în scop electoral. Iată că fenomenul ia o amploare foarte gravă. Dezinformarea medicală, din punctul meu de vedere, omoară oameni”, spune el.
Apel la responsabilitate și colaborare
Ministrul a anunțat că va sesiza „instant Colegiul Medicilor”, va trimite raportul la Parchet și va apela la toate instituțiile responsabile pentru a combate fenomenul.
„Ce riscă acești medici care dezinformează? Să-și piardă dreptul de liberă practică”, a punctat el.
În final, Rogobete a lansat un apel către profesioniștii din sănătate și către mass-media: „Este o muncă de echipă, oamenii din sistemul medical, alte instituții, toată lumea, cu dvs. în frunte, media, să informăm cât mai mult și cât mai corect și cât mai complet oamenii ca să înțeleagă că anumite boli au dispărut sau au fost reduse pentru că au existat elemente preventive prin vaccinare”.