Mihai Jurcă, șeful Cancelariei Prim-ministrului și Emisar Special al României pentru reconstrucția Ucrainei, transmite un mesaj clar de solidaritate și angajament în contextul conferinței Ukraine Recovery Conference.
„O pace justă și durabilă în Ucraina este nevoia milioanelor de oameni a căror viață a devenit un iad după agresiunea neprovocată și invazia militară a Federației Ruse”, a declarat Mihai Jurcă.
Oficialul guvernamental reafirmă angajamentul ferm al României: „În cadrul conferinței Ukraine Recovery Conference, Europa întreagă și România și‑au asumat față de Ucraina efortul de sprijin, atât timp cât va fi nevoie, precum și pe cel de reconstrucție”.
Mihai Jurcă a făcut apel și la implicarea companiilor autohtone: „Companiile românești pot contribui decisiv la reconstrucția vecinilor noștri. În ultimii 35 de ani, în România s-au dezvoltat companii locale puternice, capabile să ofere servicii și produse la standarde europene”.
El subliniază importanța contextului istoric: „Trebuie să ne amintim cât de important a fost ajutorul european, prin investiții și fonduri europene, la începutul anilor 2000 și după 2007 pentru România”.
„Participarea la sprijinirea Ucrainei pentru a rezista agresiunii militare nejustificate a Federației Ruse și de reconstrucție este obligatorie, atât pentru pacea cât și pentru dezvoltarea viitoare a României”, a conchis Mihai Jurcă.