
Partidul Oamenilor Tineri (POT) anunţă excluderea deputaţilor Monica Ionescu şi Radu Ionescu din partid şi din grupul parlamentar.
Potrivit unui comunicat al POT transmis luni, motivul excluderii din partid a celor doi deputaţi este „promovarea şi încurajarea violenţei”, scrie Agerpres.
„Cei doi deputaţi au demonstrat că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă. Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict şi lipsă totală de respect pentru principiile democratice. În POT nu există loc pentru violenţă sau pentru cei care încearcă să o normalizeze. Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranţă zero pentru astfel de derapaje. POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei şi soluţii, nu prin agresivitate. Cine nu înţelege asta, pleacă”, a declarat preşedintele Anamaria Gavrilă, conform sursei citate.
Potrivit unor surse politice, Radu Ionescu și-ar fi îmbrâncit o colegă, în timp ce era încurajat de soția lui, Monica Ionescu. Cei doi sunt avocați și au fost aleși pe listele POT în județe diferite, ea fiind deputată de Neamț, iar el în județul Bacău.