Antena 3 CNN Politică Scandal după ce universităţile au primit acordul să "privatizeze" banii primiţi de la stat

Scandal după ce universităţile au primit acordul să "privatizeze" banii primiţi de la stat

Este scandal după ce universităşile de stat au primit undă verde să privatizeze banii care vin de la Guvern. Conform unui amendament adoptat în Comisia pentru Învățământ de la Camera Deputaților, sumele virate universităților de stat de la bugetul public pot fi transfomate în venituri proprii. Juriştii, dar si mai mulţi parlamentari, acuză că această măsură este una neconstituţională.

Scandal după ce universităţile au primit acordul să "privatizeze" banii primiţi de la stat
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mai 2023   •   13:28

Printre amendamentele trimise săptămâna trecută de Comisia pentru Învățământ de la Camera Deputaților în plen se numără şi unul privind gestionarea veniturilor de către universităţile publice.

"În Camera Deputaţilor, în cadrul Comisiei de Învăţământ, Legile Învăţământului venite din Guvern au fost mutilate îngrozitor şi există nişte amendamente toxice, distrugătoare pentru învăţământul universitar, unde pare că mai degrabă preocuparea celor care au propus amendamente a fost nu calitatea educaţiei, ci mai degrabă patrimoniul universităţilor. Şi atunci au ajuns o suită de amendamente să fie adoptate, la care USR a votat vehement împotrivă, printre care unele prevăzând că universităţile pot să cumpere, să achiziţioneze sau să fondeze societăţi comerciale", a declarat Ştefan Pălărie, senator USR.

Citeşte şi: Universităţile publice primesc verde să facă afaceri cu banii statului

Cu argumente, alţi parlamentari consideră aceste modificări ca fiind ilegale şi neconstituţionale.

"Tot ce s-a întâmplat în Comisia pentru Învăţământ de la Camera Deputaţilor, prin depunerea acelui amendament vizavi de care nu toţi colegii membri în Comisia pentru Învăţământ au fost consultaţi în momentul în care a fost asumat ca fiind pus din partea grupului parlamentar PSD. Din acel amendament derivă câteva probleme, supoziţii sau necunoscute vizavi de ceea ce s-ar putea întâmpla cu banii proveniţi din acele subvenţii de la stat", a precizat Ana-Loredana Predescu, deputat PUSL.

Deputata PSD Natalia Intotero, cea care conduce această comisie spune, însă, că amendamentul este unul justificat, mai ales că vine chiar la cererea universităţilor.

"Există universităţi care pot să aibă şi încasări. Şi să fie cumva reglementat şi în viitoare Lege a Învăţământului Universitar. De exemplu, Universitatea de Agronomie. Ei au un spital de Medicină Veterinară. Acolo, ei acordă anumite facilităţi. Categoric că banii pe care îi încasează de la cei care vin şi doresc să beneficieze de serviciile medicale trebuie să aibă o prevedere legală. Deci, acest amendament a venit din partea Consiliului Naţional al Rectorilor. A fost asumat de către toţi membrii comisiei, chiar dacă grupul PSD a preluat acest amendament, deci a fost votat în unanimitate", a explicat Natalia Intotero, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor.

Mulţi dintre contestarii acestei prevederi amintesc de dosarul penal Agronomie - Pepiniera Băneasa şi afirmă că în acest fel s-ar legaliza astfel de înstrăinări de patrimoniu.

Legile Educaţiei se află acum în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

×
Subiecte în articol: Camera Deputatilor legile educatiei
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close