Antena 3 CNN Politică Semnal diplomatic: O întrevedere Băsescu-Obama, improbabilă în an electoral

Semnal diplomatic: O întrevedere Băsescu-Obama, improbabilă în an electoral

Semnal diplomatic: O întrevedere Băsescu-Obama, improbabilă în an electoral
Sursa foto: Trian Bãsescu
10 Sep 2009   •   13:03

Statele Unite spun pe ocolite pas tentativelor preşedintelui Traian Băsescu de a obţine o întâlnire cu preşedintele Barack Obama în preajma alegerilor prezidenţiale din România. Preşedintele Casei Albe este prea concentrat pe problemele interne ale ţării, aşa că o întâlnire între Traian Băsescu şi Barack Obama este improbabilă, a ţinut să firme joi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein. O eventuală vizită a preşedintelui Băsescu la ?licuriciul cel mare? înainte de debutul campaniei pentru prezidenţiale ar fi fost un succes de imagine care ar fi putut fi folosit şi în retorica de campanie. În vara acestui an, un alt candidat la mandatul prezidenţial la Cotroceni, social-democratul Mircea Geoană a tot efectuat o serie de vizite în Statele Unite, unde a frecventat fără succes cercurile politice apropiate preşedintelui SUA în speranţa unei întrevederi care să-l pună într-o lumină favorabilă pe eşechierul politic dâmboviţean şi să o poată fructifica în campanie ca o blagoslovire a candidaturii sale de către unchiul Sam de peste ocean.

Obama, preocupat de agend internă

Ca şi Geoană, şi tentativele actualului şef de stat s-au lovit de refuzul diplomatic al reprezentanţilor Statelor Unite. ?Nu este probabil, preşedintele este absorbit în prezent de probleme interne din Statele Unite" a subliniat joi, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein, întrebat de presă dacă urmează să aibă o întâlnire între Traian Băsescu şi Barack Obama,
"Ştiţi, Congresul este în sesiune. Când congresul este într-o perioadă de lucru preşedintele tinde să fie concentrat pe ceea ce face congresul. Acesta este un factor important în acest sens (...) Deci cred că este improbabil", a explicat Mark Gitenstein.
Ambasadorul a adăugat că programul de întâlniri bilaterale al preşedintelui SUA în această perioadă va fi foarte redus, Obama neavând prea mult timp pentru astfel de întrevederi.
"Nu cred că vor exista întâlniri bilaterale în general între preşedintele SUA şi oricine altcineva. Chiar acum ziarul 'Washington Post'  prezintă un calendar cu cât timp acordă preşedintele fiecărui subiect de pe agendă. Nu ştiu cum reuşeşte să-şi facă treaba. Lucrează 28 de ore din 24, în cea mai mare parte pe chesiuni ce ţin de politica internă", a subliniat ambasadorul.

Lobby-ul Cotroceniului spre Washington

De la începutul anului în curs, Cotroceniul a tot făcut lobby pentru obţinerea unei întâlniri pentru şeful statului cu preşedintele american, deşi semnalele venite dinspre Washington erau descurajatoare. Ultima tentativă a fost făcută de Băsescu săptămâna trecută, când anunţa că România a pregătit o listă a obiectivelor comune româno-americane pentru perioada următoare, pentru a fi discutate cu administraţia de la Washington în cadrul unei întâlniri la nivel înalt, cel mai probabil după ce şi în România vor avea loc alegerile prezidenţiale.
"Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost, la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin Ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România", a afirmat atunci Băsescu.

Marius Vulpe, Antena3

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close