Antena 3 CNN Politică Şoc după şoc în PNL. Un membru important tocmai a demisionat pe Facebook

Şoc după şoc în PNL. Un membru important tocmai a demisionat pe Facebook

Şoc după şoc în PNL. Un membru important tocmai a demisionat pe Facebook
Sursa foto: sursa: vrancea24.ro
06 Noi 2015   •   20:49

Demisie ȘOC din PNL. Consilierul local Ciprian Jichici și-a anunțat, în urmă cu puțin timp, demisia pe Facebook, într-o postare intitulată “Capăt de drum”.

Liberalul scrie că se află în acest moment în USA, dar că decizia nu a fost luată pe moment, ci este urmare a unor îndelungi “zbateri”. În continuare, postarea integrală, în care Jichici dă de înțeles că decizia sa are, în principal, legătură cu modul de conducere al filialei PNL Timiș.

“În august 2002 intram în sediul PNL animat de ideea de a mă implica în politică pentru a schimba ceva în bine în Timișoara și în România. Timp de mai bine de 13 ani am încercat să merg înainte fără a face acele compromisuri cu care sunt profund incompatibil. Nu sunt un ipocrit, așa că nu susțin că nu am făcut deloc compromisuri. Le-am făcut, așa cum le-au făcut și le fac toți cei care sunt implicați în politică. Acceptarea ca șefi a celor care se comportă într-un mod în care tu însuți nu te-ai comporta vreodată, este un compromis."

Mai mult, pe pressalert.ro.


×
Subiecte în articol: PNL
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close