Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, despre Becali: Cred în oamenii care manipulează idei, nu oi

Tăriceanu, despre Becali: Cred în oamenii care manipulează idei, nu oi

Tăriceanu, despre Becali: Cred în oamenii care manipulează idei, nu oi
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    16 Oct 2012   •   13:40

Gigi Becali nu este dorit de nume grele din PNL. Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu spune deschis că preferă intelectualii, şi nu oamenii care ştiu să manipuleze oile. Liderul deputaţilor liberali a declarat în repetate rânduri că subiectul Becali nici nu merită să fie luat în discuţie.

"(...)în ceea ce cred eu rămân să fie valorile, principiile, ideile. Şi eu cred că lumea aceasta a fost pusă în mişcare întotdeauna de oameni, de intelectuali. Adică să manipuleze ideile, nu oile", a spus fostul premie Tăriceanu.

În momentul în care i s-a zis că se pare că George Becali ştie să manipuleze şi oamenii, nu numai oile, Tăriceanu a răspun: "Mă rog, poate pe unii da".

"Aşa, ca să glumesc, sunt un om politic de altă factură, poate sunt demodat, eu rămân să cred în ceea ce e normal să adune oamenii împreună: valori, principii şi idei", a mai afirmat liderul deputaţilor PNL.

Conducerea PNL a decis luni începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG, condus de Gigi Becali şi cu PNŢCD - aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.

El a spus că dacă aceste discuţii vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL, Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL, pentru a candida.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga. "Cu Becali îl batem pe principalul aliat al PDL, Dan Diaconescu", a spus şeful social-democraţilor.

Europarlamentarul George Becali, finanţatorul Stelei, a declarat joi, că el va fi susţinut de USL pentru un mandat într-un colegiu din sectorul 6 al Capitalei, iar PNG va susţine uniunea la alegerile din iarnă.

Citeşte şi Antonescu: Brătianu e la locul lui în istorie. Dacă USL pierde alegerile, nu va fi din cauza lui Becali








×
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close