Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: „Eu am convingerea că moţiunea de cenzură va trece”

Tăriceanu: „Eu am convingerea că moţiunea de cenzură va trece”

Tăriceanu: „Eu am convingerea că moţiunea de cenzură va trece”
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    09 Oct 2019   •   16:00

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că moţiunea de cenzură va trece.

„Calculele sunt făcute. Însă, după cum vedeţi, fiecare pare să aibă calculul lui. Dacă stau şi mă uit, o văd pe doamna Dăncilă foarte disperată, îşi face curaj singură şi, pe de altă parte, din discursul pe care l-a ţinut ieri, încearcă să fâlfâie tot felul de ameninţări, să le spunem aşa, care ar plana asupra parlamentarilor PSD, în cazul în care votează moţiunea, ceea ce dovedeşte că pentru un număr de parlamentari din PSD votarea moţiunii este o opţiune. Dincolo de faptul că în momentul de faţă raportul majoritate-opoziţie s-a schimbat, adică în momentul de faţă opoziţia este mai numeroasă, strict dacă numărăm voturile din opoziţie, există şi această intenţie manifestă a unor parlamentari PSD, care sunt conştienţi de faptul că guvernarea s-a epuizat, să voteze moţiunea de cenzură. Eu am convingerea că mâine (joi - n.r.) moţiunea de cenzură va trece”, a declarat Tăriceanu, miercuri, la Senat.

El a adăugat că cei 20 de parlamentari de la ALDE care au semnat moţiunea vor şi vota în favoarea ei.

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close