Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu primeşte joi delegaţia FMI la Palatul Cotroceni

Traian Băsescu primeşte joi delegaţia FMI la Palatul Cotroceni

Traian Băsescu primeşte joi delegaţia FMI la Palatul Cotroceni
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    07 Noi 2012   •   18:36
Preşedinţia anunţă că preşedintele Traian Băsescu primeşte joi, de la ora 11, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Anunţul oficial vine după ce, marţi, surse oficiale au spus că urmează ca în cursul zilei de joi să aibă loc o întrevedere între Traian Băsescu şi delegaţia FMI.

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional condusă de Erik de Vrijer se află de marţi la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române despre recentele evoluţii economice, politica fiscală şi monetară şi progresele făcute în reformele structurale, vizita urmând să se încheie pe 14 noiembrie.

Boardul FMI a aprobat, la sfârşitul lunii septembrie, cea de-a şasea revizuire a acordului preventiv cu România, în urma căreia a disponibilizat o nouă tranşă, în valoare de 430 milioane DST (drepturi speciale de tragere), echivalentul a 519,2 milioane euro (663,1 milioane dolari).

În urma disponibilizării noii tranşe din acordul de supraveghere preventivă încheiat cu FMI, resursele la dispoziţia României se ridică la 2,64 miliarde DST (3,2 miliarde euro şi 4,1 miliarde dolari). Valoarea totală a acordului este de 3,6 miliarde de euro.

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro), reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la Fond.




×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close