Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a avertizat, în contextul victoriei obținute de AfD în Germania, că valul extremei drepte este „cât se poate de real peste tot în Europa”, iar de pe urma crizei politice din România au de câștigat doar George Simion și Călin Georgescu. Europarlamentarul independent a adăugat că „ce se poate în Europa, se poate şi în România”, relatează News.ro.
„Coşmarul este real. Nu mai speculaţi că auriştii sunt umflaţi în sondaje, dar că omul nu va vota aşa ceva, bla bla. De câte probe mai este nevoie că oamenii chiar aşa vor vota? Nu este evident şi la noi cine sunt liderii politici cei mai câştigaţi din criza politică? Georgescu şi Simion, în rest numai răniţi”, a spus Nicu Ștefănuță.
Europarlamentarul a avertizat că lecția acestui scrutin este că valul extremei drepte este în creștere în Europa, iar fiecare rundă de alegeri din țările europene va fi „o luptă crâncenă”. Căderea lui Viktor Orbán „a fost excepţia, nu regula”, a adăugat el.
„Nu mai visaţi, planificaţi. Valul extremei drepte este cât se poate de real peste tot în Europa. Din păcate, căderea lui Orbán a fost excepţia, nu regula. Fiecare alegere din Europa va trebui să fie o luptă crâncenă, ce se câştigă cu organizare, nu cu dorinţe. Oamenii vor plan clar, cu personalităţi care inspiră.
Oamenii nu vor să vorbim de rău pe extremişti sau teoretic de democraţie. Nimeni nu pare că înţelege exact ce e aia, istoria e oricum cunoscută de puţini. Extremiştii joacă inteligent şi chiar atrag talent (pervers, pe interes, dar nu de neglijat). De exemplu, aici au venit cu un plan complet, cu candidat de prim-ministru de land, cu tot. Planul politic trebuie să fie complet dotat de detalii, campanie tehnică impecabilă”, a afirmat Ştefănuţă.
Nicu Ștefănuță a declarat că alegătorilor le pasă „mai ales de problemele de zi cu zi”, mai puțin de concepte „scorţoase”. În ceea ce privește cazul specific al României, europarlamentarul a spus că măsurile de austeritate au dus la creșterea extremei drepte.
„Avem de învăţat şi de muncit. Să stai în spatele conceptelor scorţoase, de principiu, pe care puţini le mai înţeleg nu e deloc suficient. Oamenilor le pasă mai ales de problemele de zi cu zi, mai puţin de democraţie, stat de drept şi mai ştiu eu ce.
Repetaţi asta cu România în minte. Or fi băieţii dichisiţi cu calcule financiare în minte mulţumiţi de ei înşişi, dar deciziile din topor, neexplicate bine şi alese contra celor mai vulnerabili duc la revoltă. La fel este valabil şi pentru darurile electorale nesăbuite şi lărgirea deficitului de cei dinainte.
Socialiştii germani au ajuns la un minim istoric, deşi landul este populat de lucrători (tot mai puţini) în industrie. Ce se poate în Europa, se poate şi în România - este ceva ce cred ca politician. Doar că se aplică şi la bine şi la rău. Urmează Franţa”, a conchis Nicu Ştefănuţă.
Partidul AfD se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare în landul estic Saxonia-Anhalt, situându-se cu mult în faţa adversarilor săi din curentul principal, potrivit exit poll-urilor. Nu este clar încă dacă acest lucru va fi suficient pentru a prelua puterea în acest land, dar AfD susţine că a obţinut un mandat de guvernare, relatează BBC.
Se estimează că partidul de extremă dreapta va obţine 44%-44,5% din voturi, cu mult înaintea partidului conservator CDU, care se situează la 18,5%.