Antena 3 CNN Politică Un nume mare din PSD, pe lista bolnavilor COVID. "Sunt internat în spital, am și alte boli asociate"

Un nume mare din PSD, pe lista bolnavilor COVID. "Sunt internat în spital, am și alte boli asociate"

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, social-democratul Ion Prioteasa, a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar acum se află internat în spital.

Un nume mare din PSD, pe lista bolnavilor COVID. "Sunt internat în spital, am și alte boli asociate"
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    17 Aug 2020   •   15:45

Ion Prioteasa spune că până acum nu a avut simptome, dar suferă de alte boli. Politicianul spune  că s-a testat întâmplător, fără să aibă semne de îndoială, după ce şefa de imagine a instituţie pe care o conduce s-a îmbolnăvit de COVID, potrivit gds.ro.

"Am făcut și eu testul și mi s-a confirmat că sunt pozitiv, dar chiar mi s-a spus că aș fi pe la jumătatea bolii. Nu am simțit nimic, sunt asimptomatic, nu am avut febră și, am și gust și miros", a spus Ion Prioteasa.

El nu face tratament în prezent, dar va mai sta în spital, aşa cum pevede legea. "În prezent, sunt internat în spital. Nu am primit niciun fel de tratament, pentru că nu am niciun simptom, iar chiar în momentul de față mă voi duce să îmi fac o radiografie pulmonară. Dacă așa se manifestă boala, pentru mine este un lucru bun, având în vedere că eu am și alte boli asociate", a adăugat președintele CJ Dolj.

Consilierul personal al şefului CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a murit de COVID

Ion Prioteasa a mai spus că va rămâne internat în spital 48 de ore, conform prevederilor legii. 

Social-democratul Ion Prioteasa conduce Consiliul Județean Dolj de mai bine de 16 ani.

Consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a încetat din viață, la doar o săptămână după ce a aflat că a fost infectat cu coronavirus.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că nu poartă mască de protecţie, invocând "măsurile simple" luate de guvern, nu crede în coronavirus şi se bazează pe Dumnezeu.

Şeful PSD Vaslui: Cred în Dumnezeu, nu în coronavirus

"(...) S-a titrat că eu nu cred în coronavirus. Evident, cred în Dumnezeu, de exemplu, dar nu cred în coronavirus. Haideți să fim serioși! Asta e o chestiune de determinare științifică, medicală etc., nu de credință ca atare. Dacă cineva vrea să propovăduiască coronavirusul e treaba lui, nu sunt eu client. Colegii mei trebuie să audă bine, dar poate că unii nu aud bine, în orice caz media națională aude foarte prost. 

Am spus, dar era vorba de altceva, era într-un anumit context în care se marșa pe măsurile acestea foarte simple care, din păcate, au condus la situația în care avem de-a face cu o incidență din ce în ce mai mare a virusului față de cetățenii români", a declarat liderul social-democrat din Vaslui, Dumitru Buzatu.

Buzatu: Nu port mască, în semn de protest pentru simplitatea și absurditatea măsurilor!

Social-democratul nu poartă mască de protecţie, pentru că aceasta ar fi o măsură prea simplă luată de guvern în criza din sănătate, însă spune că este de părere că trebuie "gândite măsuri complicate" în lupta cu coronavirusul.

"Ori, eu cred că trebuie gândite măsuri mai complicate. Tot o dăm cu purtați mască, stați în casă, iată că infectarea este în expansiune. Mergeți mai departe cu aceste măsuri foarte simple. Eu nu port mască, am explicat, nu îndemn pe nimeni, pe toți i-am îndemnat să respecte legea. Dar eu, în semn de protest pentru simplitatea și absurditatea unor asemenea măsuri, nu port mască!”, susţine Buzatu.

×
Subiecte în articol: ion prioteasa Cluj coronavirus
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close