
În mai multe oraşe din ţară au avut loc vineri seară, cu ocazia Zilei Europei, mitinguri sub genericul „Un singur drum: Europa!”. Un miting pro-european a avut loc de la ora 18.00, în Piața Universității și Piața Victoriei din București. De asemenea, manifestații similare au avut loc în Timișoara, Iași, Galați, Oradea, Brașov, Arad, dar și Bruxelles.
Manifestații în mai multe orașe din țară
UPDATE 22:30 Câteva mii de persoane au participat, vineri seara, la manifestaţii pro-Europa, în mai multe oraşe din ţară, cu prilejul sărbătorii de 9 mai.
IAŞI
Aproximativ o mie de persoane au venit, vineri seara, în Piaţa Unirii, la manifestaţia intitulată „Un singur drum: Europa!”, iar după două ore au plecat în marş, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, spre Palatul Culturii.
Participanţii, femei, bărbaţi, tineri sau bătrâni, au fluturat steaguri ale Uniunii Europene şi au scandat „Europa”, „Vrem progres, nu dictatură! Fără frică, fără ură”, „Votaţi pentru Europa”.
Ei au adus şi pancarte pe care au scris „Europa s-a ridicat prin unitate şi sacrificii, nu pe suveranism şi cultura fricii”. „UE+Ro=Love”, „România spune NU extremismului”, „Moldova, regiune liberă de fascism”.
Cei prezenţi în Piaţa Unirii au spus că au ieşit în stradă pentru a atrage un semnal de alarmă că România trebuie să aibă un viitor european.
CLUJ
Peste 500 de persoane, în special tineri, au participat, vineri, la manifestaţia din zona centrală a municipiului Cluj, pentru a-şi arăta solidaritatea cu valorile europene şi pentru a-şi exprima dorinţa ca drumul României să rămână cel european.
„9 mai este Ziua Europei, se împlinesc azi 75 de ani de la semnarea declaraţiei Schuman, care a venit pe fondul dezastrului de după al Doilea Război Mondial în Europa şi ne bucurăm să arătăm aprecierea faţă de Europa, că este familia noastră, să arătăm faptul că vrem să rămânem aici. Sigur că manifestarea noastră are şi o însemnătate democratică şi e legată de vot, dar nu ne dorim să aducem neapărat atenţia spre alegerea preşedintelui României, ci pur şi simplu să arătăm lumii că România vrea în Europa, Clujul vrea în Europa, oamenii vor să fie în Europa”, a declarat unul dintre participanţi, Mihai Răzvan Atanasov.
Manifestanţii au scandat, printre altele, „Europa-Europa”, „Vreau să fiu cetăţean pe un drum european”, „România nu uita, Europa-i casa ta”.
De asemenea, ei au purtat inscripţii cu mesaje precum „Europa este familia noastră”, „România votează, Europa contează”, „Rusia ne vânează, EU ne protejează”.
Manifestanţii au purtat steguleţe ale UE şi au cântat Oda Bucuriei, imnul Uniunii Europene.
ARAD
Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Avram Iancu din Arad, pentru a participa la manifestaţia de susţinere a valorilor europene şi a apartenenţei României la Uniunea Europeană.
Participanţii au purtat steaguri europene şi tricolore şi au manifestat liniştit.
La manifestare au fost şi câţiva politicieni sau persoane cunoscute la nivel local, mai ales din mediul cultural.
BOTOŞANI
Peste 150 de persoane au participat, vineri seară, la Marşul Pro Europa, organizat în municipiul Botoşani, cu prilejul Zilei Europei. La acţiune au participat în special membri şi susţinători ai Partidului Naţional Liberal (PNL) şi ai Uniunii Salvaţi România (USR).
Printre cei prezenţi s-au aflat şi senatorul PNL Ovidiu Jitaru şi preşedintele USR, Cristina Lăcătuşu, care au însoţit coloana de manifestanţi pe traseul Piaţa Revoluţiei - strada Cuza Vodă - Calea Naţională - strada Sucevei - strada Primăverii - Bulevardul George Enescu - strada Marchian - strada Cuza Vodă - Piaţa Revoluţiei.
Manifestanţii au fluturat steguleţe cu drapelul Uniunii Europene.
TIMIŞOARA
Peste 1.000 de persoane au participat vineri seara, în Piaţa Operei din Timişoara, la mitingul „Un singur drum: Europa!”, organizat de Iniţiativa Timişoara.
Cei prezenţi, majoritatea tineri, au scandat, între altele: „Vest, nu Est!”, „Europa, nu Rusia!”, „România-i ţara mea, Europa-i casa sa!”, „Putin, nu uita, România nu-i a ta!”, „Fără fascişti, fără legionari!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” şi au purtat bannere pe care erau inscripţionate mesaje pro-europene.
Vorbitorii au subliniat, în intervenţiile lor, că „România se află din nou într-un punct de cotitură”.
„Viitorul nu aşteaptă, se construieşte prin fiecare vot”
UPDATE 22:00 În Piaţa Victoriei s-a scandat „Educaţie” şi „Hai la vot”.
„Vom merge la vot pentru educaţie, pentru ca în tara noastră să nu avem zeci de mii de copii fără acces la educaţie, să nu mai fie victime ale dezinformării, manipulării şi ştirilor false. Vrem în primul rând reforma sistemului de învăţământ”, s-a mai afirmat în Piaţa Victoriei.
„Pe 18 mai mergeţi la vot şi luaţi cu voi un prieten, o rudă, orice vot contează”, a afirmat pe scenă un student.
Un student din Spania a vorbit despre avantajele de a fi în Europa: „Riscul de a nu mai face parte din UE nu e unul pe care să ni-l permitem. Vreau să ma întorc acasă în România, pentru că am încredere în România. Viitorul nu aşteaptă, se construieşte prin fiecare vot”.
Vorbitorii au transmis şi un mesaj pentru diaspora: „Suntem aici şi pentru cei din diaspora, nu împotriva lor”.
Participanţii vor ca mesajul transmis în Bucureşti să ajungă la sceptici şi la cei manipulaţi să creadă ca fără Europa ne-ar fi mai bine.
„Dragi români din diaspora. Nu vă urâm, dar voi aţi putut pleca, iar noi vrem să trăim la fel de bine”, s-a mai transmis din piaţă.
Se vorbeşte despre avantajul de a fi în UE, inclusiv reglementările rapide ale UE atunci când sunt acţiuni suspecte pe reţelele sociale, fie că este vorba de dezinformări sau atacuri cibernetice.
De asemenea, se scandează: „Să scăpăm de Rusia”, „Nu fascişti, nu legionari, nu Rusia, hai Europa”.
UPDATE 21:20 În Piaţa Victoriei se cântă Oda Bucuriei. Oamenii au uriaşe steaguri ale României şi Uniunii Europene și scandează „Europa!”.
A fost montată și o scenă pe care au urcat mai multe personalități care au îndemnat oamenii să iasă la vot în număr mare și să se mobilizeze.
Deşi nu există o estimare oficială a numărului de participanţi, sunt mii de oameni.
În timpul marşului către Piaţa Victoriei, coloana s-a întins, pe mai bine de 2 km, pe toate cele trei benzi ale sensului către piaţă.
UPDATE 20:20 Oamenii au ajuns în Piața Victoriei.
UPDATE 19:20 Manifestanții au plecat în marș spre Piața Victoriei.
UPDATE 19:10 Mii de oameni se află în Piața Universității din București și vor pleca în marș spre Piața Victoriei, unde vor rămâne până la ora 23.00.
Participanții la miting au venit cu steagul României și al UE și cu pancarte cu mesaje prin care îi îndeamnă pe ceilalți să încurajeze cursul european al țării noastre.
Și în Timișoara vor ajunge sute de oameni.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
În Piața Universității din București au început deja să se strângă oameni.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, programul manifestaţiei este:
- între orele 17:30 – 18:00, adunarea participanţilor în Piaţa Universităţii, zona Piaţa 21 Decembrie 1989 şi zona trotuarului adiacent parcului din faţa Teatrului Naţional Bucureşti;
- între orele 18:00 – 19:30, adunare publică, constând în alocuţiuni în Piaţa Universităţii;
- între orele 19:30 – 20:30, deplasare pe sensul de circulaţie, pe traseul: Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei (punct final în alveola centrală);
- între orele 20:30 – 22:30, adunare publică în Piaţa Victoriei – alveola centrală;
- între orele 22:30 – 23:00, defluirea totală a participanţilor.
Organizatorul acestei adunări publice va permite afişarea doar a drapelelor României, Uniunii Europene şi NATO, precizează Jandarmeria.
Organizaţia Iniţiativa Timişoara organizează, de la ora 20:00, un miting în Piaţa Operei / Victoriei din municipiul de pe Bega, la care şi-au anunţat participarea peste 4.000 de persoane.
„România se află din nou într-un punct de cotitură. Primul tur al alegerilor prezidenţiale a trecut. În turul doi alegem viitorul drum al României - continuăm pe drumul drept al valorilor europene sau ne abatem pe o cărare întunecată, unde libertatea devine amintire şi speranţa e pusă sub tăcere. (...) De Ziua Europei, ne adunăm în Piaţa Operei, locul-simbol al libertăţii câştigate cu sacrificiu. O Românie care îşi păstrează busola morală şi drumul european. Europa înseamnă mai mult decât o direcţie politică”, au transmis organizatorii.
Participanţii sunt îndemnaţi să vină la întâlnire cu câte un steag al Uniunii Europene.
Şi la Iaşi, cetăţenii se mobilizează prin intermediul reţelelor de socializare pentru a participa, de la ora 18:00, la mitingul intitulat „Un singur drum: Europa”.
Organizatorii mitingului îndeamnă oamenii să se întâlnească de Ziua Europei în una dintre zonele emblematice ale municipiului Iaşi, Piaţa Unirii, pentru a demonstra că "Europa înseamnă mai mult decât o direcţie politică".
„Ne întâlnim la ora 18:00 în Piaţa Unirii, apoi plecăm în marş pe (Bulevardul - n.r.) Ştefan cel Mare, până la Palatul Culturii”, au anunţat organizatorii, pe reţelele de socializare.
Un miting sub genericul "Un singur drum: Europa!" este anunţat pentru vineri seară şi în municipiul Cluj-Napoca.