Antena 3 CNN Politică Vaccinarea împotriva COVID, motiv de ceartă între AUR şi USR-PLUS

Vaccinarea împotriva COVID, motiv de ceartă între AUR şi USR-PLUS

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 14:36 28 Dec 2020 Modificat la 14:36 28 Dec 2020
o_1eqkm2id811aplom7b71n6atf0b.jpg

Dacă deputatul AUR Ringo Dămureanu spune că lucrurile merg până în zona Apocalipsei, pentru că a început campania de Sf. Ştefan, el primeşte o replică de neaşteptat de la deputatul USR-PLUS Cătălin Teniţă.

"Ziua Sf. Ștefan - Ziua "V" a Vaccinării. Coincidență sau nu? Încep astfel Zilele Apocalipsei?

Creștinii serbează azi, în a treia zi de Crăciun, Ziua Sf. Arhidiacon Ștefan, primul martir creștin care a plătit cu viața sa credința în Hristos. Așadar, jertfa deplină este legată de Naștere. (...) 

Deputat AUR: Ziua Sf. Ștefan - Ziua "V" a Vaccinării. Încep astfel Zilele Apocalipsei?

De ce începe Marea Vaccinare chiar azi, într-o zi simbolică? Este sau nu o coincidență?

Campania de vaccinare nu îmi inspiră personal nici cea mai mică încredere. Sunt prea mulți bani investiți în campanii media care nu tratează în mod echilibrat problema vaccinării, din contra, sensul acestor mesaje este unidirecțional, strict în sensul vaccinării.

Cei care ați urmărit urgența cu care actuala Putere a reușit să impună în doar două zile o nouă conducere a Parlamentului și un nou Guvern marionetă, pricepeți de ce atâta grabă.

Trebuia începută Vaccinarea populației. Am știut de atunci că acesta este motivul, acesta este primul obiectiv al noului Guvern.

Nu îmi amintesc să fi existat o dezbatere publică pe o temă atât de importantă, așa cum ar fi fost normal. Și, din nou, nu înțeleg și nu accept motivul. (...)

Așa cum este organizată, vaccinarea va fi, în fapt, obligatorie. Dacă oamenii vor fi condiționați în orice privință de acest vaccin, de exemplu: pentru a-și putea continua raportul de muncă, pentru a călători etc., această condiționare nu va însemna altceva decât obligare (...)", a scris Ringo Dămureanu pe pagina de Facebook.

Iată ce îi răspunde Cătălin Teniţă, deputat USR-PLUS.

USR-PLUS: Antivaxxerii nu sunt un fenomen nou

"Domnul Ringo Damureanu este deputat din partea AUR.

Anterior a fost sef pe la un sindicat din Craiova de unde incasa aproape 50.000 de euro salariu anual, consilier pe la alt sindicat al personalului din administratie de unde mai lua ceva bani, membru in consiliul de administratie la Complexul Energetic Hunedoara. 

Basca condamnant cu amenda penala pentru lovituri. (...)

Antivaxxerii nu sunt un fenomen nou. Au fost pe radarul public de vreo 5-6 ani. Extrem de feroci la dezbaterile despre legea vaccinarii.

Si din motive politice guvernele au dat-o la intors. Sa nu supere pe nimeni. Doar ca acum, in stare de pandemie, s-ar putea ca acea jena de a nu supara pe nimeni sa ne coste extrem de scump, in mii de vieti umane pierdute".

Vaccinarea COVID, motiv de ceartă între AUR şi USR-PLUS

Dr. Streinu Cercel, mesaj ferm pentru români: Să-şi bage minţile în cap şi să se ducă să se vaccineze!

Românii infectaţi cu coronavirus şi care ajung la ATI pot scăpa cu sechele sau pot să nu mai iasă de acolo, motiv pentru care trebuie "să-şi bage minţile în cap şi să meargă să se vaccineze", atrage atenţia medicul Adrian Streinu-Cercel.

Deci, să-şi bage minţile în cap şi să se ducă să se vaccineze, e singurul sfat pe care pot să-l dau", a transmis, luni, la Antena 3, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, fostul manager al Institutului Matei Balş din Capitală.

Medicul spune că un caz dintr-un milion de vaccinaţi pot dezvolta reacţii adverse, "dar asta nu înseamnă să nu se vaccinăm", iar vaccinarea este "singura metodă prin care se previn bolile ucigătoare".

Prof. Cercel: Dacă vrem să scoatem virusul din circulaţie, peste 80% din populaţie trebuie vaccinată

Specialistul din prima linie spune că circa 80% din populaţie ar trebui imunizată pentru a putea stopa această pandemie.

"La nivel de planetă, peste 80% din populaţie ar trebui să se vaccineze, ca să ne imunizăm, că noi circulăm", spune dr. Cercel, care precizează că apar şi noi variante mutante ale virusului.

"Dacă vrem să scoatem virusul din circulaţie, peste 80% din populaţia de pe planetă trebuie să fie vaccinată. Şi la noi în ţară, acelaşi procent.

La noi, vorbim de o epidemie, la nivel global, de o pandemie.

Avem posibilitatea ca în decurs de 6-7-9 luni să încercăm să scoatem virusul din circulaţie pe teritoriul României", a precizat prof. dr. Streinu Cercel.

România a început vaccinarea contra COVID

Prima persoană vaccinată împotriva COVID în România a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie, a preluat primul pacient din ţară confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

Campania de vaccinarea a început duminică, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Dozele de vaccin din prima tranșă - cele peste 3.000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare - au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19.

În funcție de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale, alocările pot fi oricând modificate în funcție de cererea unităților.

României i-au fost alocate 10.000 de doze în tranșa "simbol", care au ajuns în țară vineri, în ziua de Crăciun. Alte 144.000 de doze de vaccin trebuie să sosească în țară zilele următoare pentru peste 370 de centre regionale de vaccinare din țară.

×
Parteneri
x close