Antena 3 CNN Politică Vanghelie: Am votat împotriva excluderii lui Geoană, rămân deocamdată în PSD

Vanghelie: Am votat împotriva excluderii lui Geoană, rămân deocamdată în PSD

Vanghelie: Am votat împotriva excluderii lui Geoană, rămân deocamdată în PSD
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    22 Noi 2011   •   22:01

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, marţi, că a votat în CExN împotriva excluderii lui Mircea Geoană din partid, urmând să facă în perioada următoare o analiză a deciziei "greşite" a forului.

"Eu am votat împotriva excluderii lui Mircea Geoană. (...)Viaţa ne va spune dacă eu am dreptate, când spun că a fost o decizie greşită şi pripită, sau are dreptate CExN. Vom face o analiză dacă decizia a fost bună. Rămânem aici, nu ne grăbim nicăieri şi vedem dacă ei au avut dreptate", a adăugat el.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD în urma deciziei luate în CExN, marţi, cu 50 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi trei abţineri.

Geoană, proaspăt exclus din PSD, l-a acuzat, marţi seară, pe preşedintele PSD, Victor Ponta, că a negociat excluderea sa din partid cu demisia pe masă.

Surse din CExN au declarat că au votat împotriva propunerii de excludere a lui Geoană: Ion Prioteasa (PSD Dolj), Oana Mizil (PSD Călăraşi), Adrian Popescu (PSD Giurgiu), Marian Vanghelie (PSD Bucureşti) şi Dumitru Buzatu (PSD Vaslui), potrivit Mediafax.

S-au abţinut Silvian Ciupercă (PSD Ialomiţa), Bunea Stancu (PSD Brăila) şi preşedinta PSD Sector 6.

Conform Statutului PSD, CEX poate decide excluderea unui membru de partid care are funcţii de conducere sau face parte din Consiliul Naţional cu două treimi din voturi.

Comitetul Executiv are 58 de membri cu drept de vot, pentru excluderea lui Geoană fiind necesare cel puţin 39 de voturi.

 

×
Subiecte în articol: Marian Vanghelie PSD Victor Ponta excludere
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close