Antena 3 CNN Politică Vicepremierul Paul Stănescu: Felicit Jandarmeria, a aplicat procedurile legale

Vicepremierul Paul Stănescu: Felicit Jandarmeria, a aplicat procedurile legale

Vicepremierul Paul Stănescu: Felicit Jandarmeria, a aplicat procedurile legale
11 Aug 2018   •   16:56

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, sâmbătă, că ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei reprezintă "o bătălie între statul de drept, reprezentat de organismele sale legale, şi tentacule ale statului paralel", scrie Agerpres.

"Asta, pentru ce? Simplu, o singură carte: un al doilea mandat pentru preşedintele Klaus Iohannis", a susţinut, la România TV, Stănescu, care exercită în perioada 6 - 13 august atribuţiile premierului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului, în condiţiile în care Viorica Dăncilă se află în concediu.

El a felicitat modul de intervenţie al Jandarmeriei, despre care a spus că "a aplicat procedurile legale".

"Dacă stăm să ne gândim foarte simplu, în momentul în care se intra în Palatul Victoria, mâine sau astăzi se putea intra în Palatul Cotroceni, poimâine la Curtea Constituţională. Deja vorbim de un stat în disoluţie dacă se întâmplă aceste lucruri", a spus Paul Stănescu.

"Ce se vrea, de fapt, care este ţinta? Căderea acestui Guvern, un Guvern care, ştie toată lumea, din punct de vedere economic şi social, în toată această perioadă, a făcut foarte multe lucruri. Chiar pot spune că se merge mai departe, putem să asociem sau să facem o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, unde într-adevăr a fost o tragedie naţională, ne putem aştepta ca forţele oculte din această ţară care susţin statul paralel să meargă pe aceeaşi idee", a susţinut Stănescu.

El a făcut un apel la calm şi echilibru pentru toate părţile şi a îndemnat instituţiile statului, forţele de ordine, să îşi facă datoria aşa cum trebuie pentru a apăra statul de drept, valorile acestuia.

Paul Stănescu a spus că a discutat şi cu premierul Viorica Dăncilă şi aceasta i-a transmis că trebuie să fie păstrată "ordinea în această ţară".

"Preşedintele Iohannis incită la ură, nu la echilibru şi calm, pentru că vrea al doilea mandat. Dacă o ţară trebuie să se autodistrugă pentru un singur om, suntem în mare pericol", a declarat vicepremierul.

Totodată, Paul Stănescu a spus că Guvernul nu trebuie să demisioneze. "Guvernul trebuie să rămână acolo, pentru că este un Guvern legal ales, prin vot democratic, şi trebuie să îşi ducă programul de guvernare până la capăt", a menţionat el.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close