Antena 3 CNN Politică Viceprimarul sectorului 5, demis din cauza unei excursii

Viceprimarul sectorului 5, demis din cauza unei excursii

Viceprimarul sectorului 5, demis din cauza unei excursii
19 Sep 2007   •   05:40

Consiliul Local al sectorului 5 a votat marţi o hotărâre prin care l-a demis pe viceprimarul sectorului, Marcel Bera (PNL), pentru ca acesta nu a returnat, în termen de trei luni, banii cheltuiţi la cursul de perfecţionare de la Miami. Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, că ?Marcel Bera şi Prefectura pot să atace decizia, nu a fost o chestiune personală sau politică, dar faţă de cetăţeni aveam datoria morală. Banii au fost returnaţi de toţi consilierii PSD şi de secretarul general, dar nu şi de ceilalţi consilieri de la celelalte partide?, a explicat Marian Vanghelie, anunţă Gardianul.

Acesta a declarat că din cei 12 consilieri care au fost în urmă cu trei luni la Miami, mai sunt cinci consilieri de la PD si unul de la PRM care trebuie să returneze banii. Primarul sectorului 5 a mai precizat că, la acea data, a fost nevoit sa semneze decizia de plecare a consilierilor, pentru că exista o hotărâre a consiliului şi a fost constrâns ?într-un fel sau altul?, faţă a da mai multe detalii.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close