Antena 3 CNN Politică Victor Ponta, principalul favorit la şefia PSD. Mitrea şi Mazăre s-au retras în favoarea sa

Victor Ponta, principalul favorit la şefia PSD. Mitrea şi Mazăre s-au retras în favoarea sa

Victor Ponta, principalul favorit la şefia PSD. Mitrea şi Mazăre s-au retras în favoarea sa
20 Feb 2010   •   15:36

După principalele discursuri de la Congresul PSD de sâmbătă, marele câştigător pare a fi Victor Ponta. Nu numai faptul că discursul său a fost cel mai aplaudat de la Congres, dar doi candidaţi importanţi s-au retras din cursă în favoarea lui. Este vorba de Miron Mitrea şi Radu Mazăre.

Ponta se bazează şi pe sprijinul greilor partidului, Adrian Năstase şi Ion Iliescu, şi de o susţinere tacită din partea lui Cristian Diaconescu, un alt candidat. Cei patru au fost surprinşi discutând separat în dese rânduri.

Mircea Geoană în schimb nu a părut afectat de ultimele mutări de la Congres şi şi-a susţinut netulburat discursul, fiind în continuare cotat cu şanse la şefia partidului. În acest moment se prefigurează un tur doi Ponta ? Geoană, cu primul favorit, dar surprizele pot continua să apară. Oamenii lui Mircea Geoană susţin chiar că acesta va câştiga cu peste 1.000 de voturi, în acest moment la Congresul PSD calculele fiind în toi. Evident că şi susţinătorii lui Victor Ponta îl dau pe acesta câştigător, cu peste 900 de voturi.

NEGOCIERI DE CULISE LA PSD


Toată lumea negociază cu toată lumea la Romexpo şi, la un moment dat, voturile reale pot să nu corespundă cu promisiunile din culise.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Mircea Geoană
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close