Antena 3 CNN RO 3.0 Profesor universitar Corina Adriana Dumitrescu, despre platforma RO 3.0 Viziunea Viitorului, lansată de Antena 3 CNN: ”Noi suntem pregătiți”

Profesor universitar Corina Adriana Dumitrescu, despre platforma RO 3.0 Viziunea Viitorului, lansată de Antena 3 CNN: ”Noi suntem pregătiți”

Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu a vorbit la Conferinţa Naţională de lansare a proiectului RO 3.0 Viziunea Viitorului, organizată de Antena 3 CNN, despre importanța tehnologiei în învățământul românesc.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Noi 2023   •   20:33

Antena 3 CNN lansează platforma RO 3.0. O platformă care va aduce împreună, deopotrivă, actori importanți pentru a contura imaginea viitorului României. 

Ne referim la autorități, la companii și chiar la un sector deosebit de important pentru România și, anume, educația.

”În 2030, învățământul care are o capacitate de a se adapta destul de mare, va fi ultra-tehnologizat. Va exista foarte mult învățământ livrat  în mediul online, întrucât atât tinerii, cât și părinții acestora vor simți nevoia de a se adapta realității unei lumi ultra-tehnologizate, ultra-modernizate și, de asemenea, oamenii vor simți nevoia să stăpânească această lume. Deci nevoia de învățare va crește exponențial.

Noi suntem pregătiți. Deja am inaugurat o școală primară și un gimnaziu, care sunt ale viitorului, care deja am început să îl trăim, întrucât aceste două entități preuniversitare beneficiază de unicul hub de roboți manoizi, de laboratoare de robotică, de laboratoare imersive și în curând, de un planetarium.

Pentru că nu-i așa, trebuie să-i pregătim de mici pe viitorii tineri, viitorii adulți. Viitorul este a lor, cu tehnologia și cu lumea pe care ei o vor domina. Chiar lângă noi este un robot care vine în ajutorul elevilor. Probabil vom vedea din ce mă din ce în ce mai mulți astfel de roboți”, a declarat profesor universitar dr. Dumitrescu.

Citește și: Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Digitalizării, despre dezvoltarea României: "Avem șansa de a fi lideri"

Cadrele didactice privesc cu încredere spre viitor și spun că tehnologia îi va ajuta pe elevi.

”Tehnologia va ajuta elevii și elevii vor ajuta tehnologia pentru că sunt deosebit de inovatori, de inventivi, de deschiși la nou. Și sigur că ei vor adapta softurile acestor roboți manoizi la nevoile lor, la capacitatea lor care se va dori mai rapidă de a simila cunoștințe, de a le prelucra și de de a le întoarce inteligent societății”, a mai completat profesor universitar dr. Dumitrescu.

×
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close