În România ne-am născut, aici am crescut şi tot aici ne-am învăţat limba. Scrisul şi cititul l-au predat, pentru prima dată, preoţii, în Biserici. E şi acesta un semn că la români credinţa şi învăţătura s-au însoţit de-a lungul secolului. Există în România, la Braşov, un loc în care există mii de dovezi ale acestui lucru: Prima Şcoala Românească. Mii de dovezi şi un singur om care are grijă de toate, de zeci de ani - profesorul Vasile Oltean, directorul muzeului Primei Şcoli româneşti, un cărturar aparent de stil vechi, dar care vrea să lase viitorului comori gata şlefuite.
Peste 500 de ani au trecut de când s-a înfiinţat şcoala românească din Şchei. La început a fost o clădire din lemn, apoi o construcţie solidă, din piatră. De-a lungul timpului 4.000 de cărţi, manuale, biblii vechi şi peste 30.000 de documente au fost depozitate în podul clădirii. Acum, toate aceste comori sunt mărturia istoriei noastre.
La Biserica Sf Nicolae din Şchei preoţii au fost primii dascăli, iar manualele după care se învăţa atunci pot fi oricân model pentru cele de azi - clare, cu poveşti, uşor de citit şi de înţeles. Profesorul preot Vasile Oltean are grijă de Muzeul Primei şcoli româneşti din Brasov de 40 de ani. Cunoaşte fiecare ungher din muzeu, a citit şi a analizat fiecare pagină - vorbele sale sunt venite din alte vremuri, când limba română era mai dulce şi mai melodioasă.
Şcoala nu era pentru oricine. Taxa era o găleată cu grâu, un car cu lemne şi 4 florini. Un singur profesor avea 110 elevi. Dintr-un catalog vechi reiese că şi Anton Pann a trecut prin Scoala din Şchei.
Din această şcoală s-au răspândit primele cărţi în limba română şi prima gramatică, tipărite de Diaconul Coresi. Tiparniţa, deşi au trecut sute de ani peste ea, este încă funcţională.
Doi - trei ani se lucra la o carte. În total, 40 de titluri, în sute de exemplare s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti.
Învăţăturile lui Ioan Gură de Aur şi ale lui Neagoe Basarab, cronica lui Gheorghe Şincai, cărţile şcolii ardelene, Ortografia română a lui Petru Maior sunt manuscrise care înseamnă tezaurul şcolii româneşti. Unii au aflat de valoarea lor şi au încercat să le fure. Cea mai râvnită carte este un Tetraevanghelier, lucrat pe piele de ied, cu foiţă de aur, din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu. S-a încercat de trei ori furtul acestei cărţi.
