Antena 3 CNN › Sport › Mai multe țări refuză să joace cu Rusia la Mondialul de hochei din 2027. Germania ar vrea să renunțe la organizarea competiției

Mai multe țări refuză să joace cu Rusia la Mondialul de hochei din 2027. Germania ar vrea să renunțe la organizarea competiției

R.M.
1 minut de citit Publicat la 21:00 04 Noi 2026 Modificat la 21:00 04 Noi 2026
GettyImages-2245445899
Campionatele Mondiale masculine urmează să aibă loc în Germania, în luna mai 2027. Sursă foto: Getty Images

Mai multe țări au transmis că vor refuza să înfrunte Rusia la Campionatul Mondial de hochei din 2027, din cauza războiului din Ucraina, iar Germania ia în calcul să se retragă din postura de gazdă, scrie Euronews.

Finlanda, Norvegia, Cehia, Letonia, Danemarca și Suedia au anunțat că nu vor juca împotriva Rusiei la campionatul din 2027. 

Țările nordice sunt susținătoare ferme ale Ucrainei, iar Federația Norvegiană de Hochei pe Gheață a declarat, într-un comunicat de presă de marți, că „nu va înfrunta Rusia” la Campionatul Mondial din 2027.

Vineri, 30 octombrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis că Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF) trebuie să permită echipelor naționale ale Rusiei, de la toate categoriile de vârstă, să participe la competițiile internaționale, inclusiv la Campionatul Mondial din 2027.

Ulterior, Germania a transmis că decizia TAS schimbă în mod fundamental situația în ceea ce privește organizarea turneului.

„Poziția noastră rămâne neschimbată: ne opunem revenirii echipelor naționale ale Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață”, a transmis președintele federației germane de hochei pe gheață (DEB), Frank H. Lutz.

El a mai adăugat că: „Permiterea participării Rusiei ar avea consecințe grave pentru noi, ca țară gazdă, din punct de vedere al securității, precum și din punct de vedere politic și economic”, a mai declarat Frank H. Lutz.

Federația ucraineană de hochei pe gheață a reacționat, la rândul său, cu „profundă indignare” față de posibilitatea revenirii Rusiei în competițiile internaționale.

Și Canada, unul dintre principalii susţinători internaţionali ai Ucrainei în războiul acesteia cu Rusia, a condamnat deja decizia luată săptămâna trecută de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de a permite sportivilor ruşi să participe la competiţiile organizate de Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă.

O reuniune de două zile a organului executiv IIHF, axată pe hotărâre, a început luni.

Campionatele Mondiale masculine urmează să aibă loc în Germania, în luna mai 2027, fiind urmate de ediția feminină, în Canada, în noiembrie 2027.

Luni, Finlanda, campioana en-titre, a afirmat că va recurge la „toate mijloacele posibile” pentru a împiedica reintegrarea Rusiei.

Orașul finlandez Turku a declarat că se va retrage din calitatea de gazdă a Campionatelor Mondiale de juniori din 2027-2028, în cazul în care Rusia ar participa.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close