Mai multe maşini au fost serios avariate de un şofer care conducea un autovehicul destinat colectării de deșeuri. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Scandal imobiliar uriaş în Alba Iulia. Apartamente, garsoniere și spații comerciale din Alba Iulia ar fi fost vândute de mai multe ori către persoane diferite.
Patroana unui magazin din Alba Iulia este condamnată la trei luni de închisoare, după ce a fost prinsă că vindea jucării contrafăcute. Anchetatorii au descoperit 340 de jucării contrafăcute.
Un bărbat din Alba Iulia a reușit să fure 2.500 de lei din contul altei persoane, de la un bancomat. Hoțul a fost prins abia după șase luni de la comiterea infracțiunii.
Polițiștii din Alba Iulia au reținut un tânăr din Buzău care a înșelat două persoane, după ce le-a închiriat o cabană, pentru sărbători, care nu există în realitate.
Peste 200 de srilankezi care lucrează în România au sărbătorit Revelionul într-un club din Alba Iulia. Totul a fost organizat astfel încât aceștia să se simtă ca acasă, chiar dacă sunt departe de familie.
Liderul AUR, George Simion, a ajuns în această dimineață la Alba Iulia, cu trenul, pentru ceremoniile dedicate aniversării a 105 ani de la Marea Unire.
Maria Cioruța, o femeie din Alba Iulia, mama a patru copii, a decis la 42 de ani să se înroleze în armată. Povestea ei a fost făcută publică de MApN, care salută astfel demersul celor care au ales uniforma în 2023.
La Alba Iulia, pregătirile sunt în toi pentru Ziua Națională a României. În fiecare an, înainte de 1 Decembrie, tricolorul este ridicat pe turla Catedralei Reîntregirii Nemului.
Eveniment inedit, la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir. În cadrul acestuia a avut loc şi o expoziţie foto documentară dedicată marelui om de cultură.