Călin Georgescu și George Simion merg la Alba Iulia de 1 decembrie, fiecare cu programul lui. Fostul candidat la prezidențiale, care îl numea pe liderul AUR „protejatul meu mai tânăr”, și George Simion se evită, deși împart o parte dintre simpatizanți. Același lucru s-a întâmplat și în urmă cu câteva luni, la Broșteni, când Georgescu a mers cu alaiul său în localitatea devastată de inundații, în timp ce Simion se plimba cu susținătorii săi în cealaltă parte a localității.
Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, în prezent sub control judiciar, acuzat de tentativă de lovitură de stat, le-a transmis susținătorilor săi că va fi prezent luni, de 1 decembrie, la Alba Iulia. Cu câteva zile înainte de eveniment, Georgescu a anunțat pe Facebook că „din motive organizatorice, locul întâlnirii se schimbă”, asta după ce și George Simion, liderul AUR, a anunțat că merge la Alba Iulia.
„El are programul lui, noi îl avem pe al nostru”, au declarat surse din AUR, pentru Antena 3 CNN. Potrivit acestora, AUR își adună simpatizanții la gara din oraș, după care vor pleca în marș spre Cetatea Alba Iulia, cu destinația finală Monumentul Unirii. Între timp, și susținătorii lui Georgescu vor fi în oraș, aceștia adunându-se la aceeași oră la care începe marșul AUR la Monumentul Unirii de la intrarea în Cetatea Alba Carolina. Locul inițial al întâlnirii era în cealaltă parte a cetății, la Obeliscul lui „Horea, Cloșca și Crișan”.
„Din motive organizatorice, locul întâlnirii se schimbă”, a transmis Georgescu, într-un mesaj publicat vineri pe Facebook.
Potrivit surselor citate, liderii AUR ar fi nemulțumiți că și Călin Georgescu vine la Alba Iulia, spunând că acesta ar vrea „să profite” de oamenii pe care AUR îi aduce acolo și să dea impresia că „au venit pentru el”. Nemulțumirile sunt cu atât mai mari cu cât Georgescu va acapara din vizibilitatea lui Simion, după ce acesta va fi ales, duminică 30 noiembrie, într-un Congres organizat la Alba Iulia, președinte pentru un nou mandat.
Momentul seamănă izbitor cu un alt eveniment la care Călin Georgescu și George Simion, împreună cu susținătorii fiecăruia, au fost prezenți în același timp, fără însă să se întâlnească.
În urmă cu câteva luni, cei doi au mers în aceeași zi în localitatea Broșteni, din Suceava, devastată de inundații.
Pe 1 august, Călin Georgescu a mers, într-o vizită de PR, la localnicii afectați de inundații. Acesta s-a fotografiat în noroi, în casele măturate de ape, a dat de câteva ori la lopată pentru televiziunile prezente, după care a mâncat câteva sarmale și, murdar de noroi, s-a plimbat cu alaiul prin localitate. În cealaltă parte, George Simion se plimba cu propriul său alai cu lopețile în mână, pe străzile din Broșteni.
Plimbarea lui Georgescu, însoţit de bodyguarzi şi de fanii cu căciuli de daci aduşi de la Bucureşti, a provocat la momentul respectiv furie în rândul localnicilor şi al voluntarilor care munceau de o săptămână să repare casele şi drumurile distruse de inundaţii.